Harley-Davidson.

De ce este atât de deosebit un Harley-Davidson ? Există numeroase mituri despre această maşinărie puternică – mituri care sfidează orice explicaţie raţională. În Milwaukee, în anul 1903, Bill Harley şi Arthur Davidson au construit o motocicletă şi au denumit-o “Silent Frey Fellow” – “Amicul tăcut”. Cei doi tineri lucrau într-o căsuţă de lemn, pe al cărei perete lateral pictaseră cuvintele “Harley-Davidson Motor Co.” Aşa s-a născut legenda. În primul an au fost construite numai trei motoare. Producţia s-a extins apoi şi cei doi pionieri au construit opt motociclete în 1905 şi 50 în 1906. În 1907, fondatorii au decis să îşi listeze compania în Registrul Companiilor, sub numele de Harley Davidson Motor Company Incorporated. După numai doi ani, tânăra companie avea 35 de angajaţi, iar producţia anuală urcase până la 1 149 de motociclete. Astfel fondată, compania a început să construiască primele motoare numite V-Twin, a căror particularitate o constituie unghiul de 45° al cilindrilor. Cu denumiri diferite, “Flathand,” “Knucklehead,” “Panhead” sau “Shovelhead,” puternicele motoare V2, design-ul şi sunetul inimitabil au devenit simbolurile monştrilor Harley-Davidson. Având 2 000 de angajaţi şi 28 980 de motociclete vândute, Harley-Davidson cucerise deja piaţa americană şi pe cea mondială în 1920. Deşi în 1929 criza economică mondială a afectat şi compania Harley-Davidson, managementul inteligent a găsit soluţii şi pentru acea perioadă dificilă, şi pentru crizele de proporţii mai mici care au urmat. În 1994, de pe linia de producţie ieşea motocicleta Harley-Davidson cu numărul 2 milioane. La ora actuală, Harley Davidson rămâne unul dintre cei mai mari producători de motociclete la nivel mondial, o companie cu o istorie puternică şi un viitor la fel de promiţător. Harley-Davidson: numele simbolizează acea combinaţie unică între un stil de high-tech senzual şi visul american al libertăţii şi aventurii, imortalizat în filmul clasic din 1969, Easy Rider, filmul care, în cele din urmă, a propulsat motocicleta la nivelul de simbol. Fericirea este făcută din crom şi oţel. Începuturile motocicletei... În 1867, inginerul american Sylvester Howard Roper a inventat prima maşinărie cu motor pe două roţi. Această motocicletă cu doi cilindri şi motor cu aburi, alimentat cu cărbuni, arăta ca un hibrid între o rablă de bicicletă şi racheta lui Stevenson. Deşi lumea nu s-a prea înghesuit să o cumpere, invenţia primitivă a lui Roper a anticipat multe dintre caracteristicile motocicletelor moderne – de pildă, acceleratorul controlat manual. Roper a murit la venerabila vârstă de 73 de ani, testând o nouă motocicletă. Motocicleta lui cu aburi este expusă la Muzeul Smithsonian din Washington DC. Motocicleta propriu-zisă este, în general, considerată a fi ideea lui Gottlieb Daimler – care ulterior a făcut echipă cu Karl Benz, formând corporaţia Daimler-Benz. Construită în 1885, Daimler Reitwagen (trăsura pe care se călăreşte) a fost concepută pe un cadru de lemn, cu motorul montat vertical, în centru. De fapt, invenţia lui Daimler avea patru roţi – o roată în faţă, una în spate şi două roţi mici pentru stabilizare, montate pe arcuri, în lateral – aşa cum au acum copiii care abia învaţă să meargă pe bicicletă. Atingea modesta viteză de 12 m/h, prea mult însă, dacă ne gândim la roţile sale căptuşite cu metal, care zdrăngăneau cumplit.

Mecanisme. Cam în aceeaşi perioadă cu născocirea lui Herr Daimler, compania britanică Rover din Coventry lucra la un alt proiect de importanţă majoră în istoria bicicletei – bicicleta cu pedale. Această ‘bicicletă pentru siguranţă’, creată de ei, avea un cadru tubular, din metal, cu roţi de dimensiuni egale, cu spiţe din metal, şi era pusă în mişcare cu ajutorul unei manivele cu lanţ. Desigur, acum suntem cu toţii familiarizaţi cu bicicletele, dar atunci a fost prima dată când oamenii au reuşit să se deplaseze rapid şi economic, prin propriile mijloace. Motocicleta a fost inventată pentru cei cărora le plăcea ideea, dar nu aveau chef să se complice pedalând. Până în epoca primului război mondial, cele mai multe motociclete se confundau uşor cu bicicletele. În primul rând pentru că, de fapt, exact asta erau – nişte biciclete îmbunătăţite, cu un motor adăugat. Apoi, în 1895, compania franceză DeDion-Bouton a construit un motor care avea să facă posibilă producţia de masă şi utilizarea pe scară largă a motocicletelor. Aceste motoare de categorie uşoară, în patru timpi, cu un singur cilindru, produceau 0,5 cai-putere, la numai 138cc. Erau suficient de mici pentru a se putea monta pe cadrul unei biciclete şi puteau fi plasate aproape de pământ, coborând centrul de greutate al motocicletei şi sporindu-i astfel stabilitatea. Descris de istoricii ingineriei drept “părintele tuturor motoarelor de motocicletă”, modelul DeDion-Bouton era un miracol tehnic miniatural. Impacul său s-a făcut simţit pe ambele ţărmuri ale Atlanticului şi a fost copiat de toată lumea – inclusid de companiile Indian Motorcycle şi Harley-Davidson, aflate dincolo de Atlantic, în SUA. Înalta societate. În decurs de două decenii, motocicletele intrau deja în producţie de masă. Apăreau mereu modele cu noi îmbunătăţiri care vizau siguranţa, viteza şi design-ul, demonstrând că acest vehicul se bucura de o popularitate tot mai mare. Motocicleta lăsase mult în urmă bicicleta (ba chiar şi maşina, până când Henry Ford a produs accesibilul său Model T).În 1913, compania Indian Motorcycle din America era cel mai mare producător din lume, cu peste 20 000 motociclete produse pe an. Nu se mergea foarte lin pe ele – modelele Indian nu includeau amortizoare pe faţă şi pe spate până în 1915. (O perspectivă cam înspăimântătoare la viteza maximă de 120m/h). Un deceniu mai târziu, uzina britanică de motociclete Triumph din Coventry avea 3 000 de angajaţi şi o producţie de aproximativ 30 000 de bucăţi pe an. Motocicletele reprezentau libertatea pentru toţi cei care şi le puteau permite – pe atunci, doar privilegiaţii din înalta societate. Asul aviaţiei Charles Lindbergh – primul om care a zburat peste Atlantic – era un mare fan al motocicicletei, pe care o folosea ori de câte ori nu mergea cu avionul. Dramaturgul George Bernard Shaw şi TE Lawrence, cunoscut mai bine drept Lawrence al Arabiei, erau şi ei mândrii proprietari ai unor motociclete Brough Superiors. Lawrence mergea adesea cu motocicleta (fără cască), având-o ca pasager, în spate, pe Lady Astor, prima femeie care a fost membru al Parlamentului britanic. De fapt, el chiar şi-a găsit sfârşitul în 1935, în urma unor traumatisme craniene grave produse într-un accident cu o motocicletă pe care o botezase George VII. Indiferent că erau bărbaţi sau femei, primii motociclişti erau priviţi ca nişte spirite emancipate şi îndrăzneţe, nu ca o prezenţă periculoasă şi huliganică. Fireşte, cele două războaie care au dominat prima jumătate a secolului al XX-lea au fost ca un duş rece pentru pofta de distracţie a întregii lumi. Totuşi ambele războaie au adus o creştere masivă a numărului de motociclete care ieşeau de pe liniile de producţie, atât în Europa, cât şi în America. De fapt, se estimează că armata SUA a comandat peste 20 000 de modele Harley în timpul primului război mondial. Motocicleta era ieftină, rapidă şi economică, iar armata i-a recunoscut potenţialul ca mijloc de transport pentru curierii care transmiteau veşti, ordine şi informaţii. În timpul celui de-al doilea război mondial, guvernul britanic a rechiziţionat practic toate motocicletele care se produceau. După sfârşitul războiului însă, lucrurile s-au schimbat. Îngeri răzvrătiţi. Lumea era acum un loc mai mic şi mai optimist. Oamenii – în special tinerii – aveau mai mulţi bani şi mai mult timp liber. Noile modele de motociclete puternice erau o soluţie rapidă pentru dorinţa lor de a călători. Unul dintre aceste modele avea să aducă însă prejudicii pe termen lung imaginii motocicliştilor… Pe 4 Iulie 1947, o bandă de foşti militari proaspăt întorşi din cel de-al doilea război mondial au intrat cu motocicletele lor Harley Davidson în Hollister, un orăşel adormit de lângă Munţii Diablo, din California. Intenţionau să facă un raliu de trei zile, profitând de weekend-ul Zilei Independenţei. S-a stârnit însă o revoltă, şeriful local a pierdut controlul, iar motocicliştii au devastat orăşelul. Au fost chemate trupele poliţiei statale, pentru a reinstaura legea şi ordinea. Revista Life a relatat întâmplarea, iar Hell’s Angels (numiţi aşa după o escadrilă de bombardiere din primul război mondial) au intrat în mitologia modernă. Aşa a apărut cartea de vizită de “băieţi răi” a motocicliştilor. În cinematografe, filme precum The Wild One (interzis în Marea Britanie până în 1968 !), cu Marlon Brando, prezentau imaginea de outsideri a bandelor de motociclişti. O succesiune de idoli au cimentat această imagine instabilă. James Dean a jucat în numai trei filme înainte să moară într-un accident de maşină, dar în timpul scurtei sale cariere la Hollywood a avut cinci maşini şi şapte motociclete. În anii 1960, eroul filmelor de acţiune Steve McQueen era la fel de celebru pentru cascadele sale pe motocicletă ca şi pentru talentul actoricesc. Iar Elvis Presley, cel mai mare idol al adolescenţilor din toate timpurile, era pasionat de motociclete, având mai multe Harley-uri în garajul de la Graceland. Desigur, imaginea publică era pătată, dar acest lucru nu a afectat vânzările. Anii 1950 şi 1960 sunt consideraţi acum drept epoca de aur a motociclismului. Companiile europene precum Triumph, Norton şi Ducati au dominat competiţiile, producând modele de înaltă performanţă. O nouă rasă. Motocicliştii încă trăiesc şi mor pe motocicletele lor, dar legenda de odinioară, trăieşte în viteză şi mori tânăr, nu mai este la fel de potrivită. La ora actuală, cei care îşi cumpără motociclete sunt bărbaţii de vârstă mijlocie, care şi-au petrecut viaţa construindu-şi cariera profesională şi acum speră să reaprindă flacăra acelor ani năvalnici, pierduţi… şi poate să pozeze puţin. Industria producătoare de motociclete raportează că imaginea motociclistului proscris s-a schimbat. La ora actuală, toată lumea, de la contabil la vicar, stă cu o mână pe acceleratorul care zvâcneşte şi simte drumul pulsându-i în sânge. De fapt, Harley Davidson, marca pe care Hell’s Angels şi-au construit un stil de viaţă, a înregistrat în acest an o creştere a cifrei de vânzări cu 22%, ajungând la 1,2 miliarde USD. Anul acesta, compania cu sediul în Milwaukee sărbătoreşte 100 de ani de existenţă cu o cifră de vânzări mai mare ca oricând. Compania a vândut 76 000 de motociclete numai în primele trei luni ale acestui an. În mod deloc surprinzător, această respectabilitate recent descoperită nu se împacă întotdeauna bine cu ideea motocicliştilor de odinioară – însă îi aduce pe motociclişti în spaţiul momentului unde a început totul. Şi care ar fi răspunsul la întrebarea noastră iniţială: ce anume uneşte, de fapt, aceste grupuri disparate, adunate laolaltă de acest interes comun ? Poate că răspunsul cel mai potrivit ni l-a dat Robert M. Pirsig – autorul unui best-seller filosofic din 1974, Zen and the Art of Motorcycle Maintenance – Zen şi arta întreţinerii motocicletei: “Când mergi pe motocicletă, vezi lucrurile într-un mod complet diferit. În maşină, te afli întotdeauna într-un compartiment şi, fiindcă te-ai obişnuit cu asta, nu îţi dai seama că prin geamul maşinii vezi totul ca la TV. Pe motocicletă te afli în contact deplin cu absolut tot. Eşti pe scenă, nu te mulţumeşti doar să stai deoparte şi să priveşti. Iar sentimentul prezenţei din jurul tău este copleşitor.” Mai simplu spus – omul şi motorul surprinşi într-un moment, în deplina armonie a duduitului metalic. http://istoriesicultura.ro/