"Behind Blue Eyes ": Limp Bizkit, featuring Halle Berry

Pastele evreiesc si Pastele crestin

Pastele este o sarbatoare pe care o intalnim atat la crestini, cat si la iudei. Crestinii prin Paste sarbatoresc Invierea lui Hristos, iar evreii eliberarea din robia egipteana. Spre deosebire de Pastele crestin care este praznuit obligatoriu duminica, Pastele evreiesc poate fi sarbatorit in orice zi a saptamanii.

Pastele evreiesc

Pastele evreiesc (Pesah) s-a celebrat pentru prima oara chiar in seara ce a precedat iesirea din Egiptul in care evreii au fost robi timp de 430 de ani. Pentru aceasta sarbatoare, evreii sacrifica un miel, perfect sanatos, intre orele 15.00 si 17.00. Este fript in intregime si se consuma cu paine nedospita si cu verdeturi amare. Sangele mielului simbolizeaza eliberarea de pacate, iar verdeturile amare - viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene. Pentru aceasta sarbatoare, evreii au mijlocul incins cu o centura, incaltaminte in picioare si un toiag in mana (Exod 12, 11).

Tot de sarbatoarea Pastelui tine si consumarea azimei (paine nedospita cu aluat sau drojdie). Aceasta este consumata timp de sapte zile. Azima este simbolul robiei, semnul mizeriei pe care au indurat-o ca robi la egipteni.

Daca cineva nu putea participa la sacrificarea mielului pascal, era obligat sa indeplineasca acelasi ritual o luna mai tarziu, la aceeasi data. Cel care refuza sa tina acesta sarbatoare era exclus din comunitate prin lapidare (Numerii 9, 13). Cina de Paste consta din miel fript, ierburi amare si patru pahare de vin. Masa era stransa inaintea celui de-al doilea pahar de vin. Urma un dialog intre tata si fiu despre eliberarea evreilor din robie. Apoi erau aduse vasele cu mancare si se canta o parte din Hallel si se bea al doilea pahar de vin. Dupa frangerea painii, era baut al treilea pahar de vin. Se termina de cantat ultima parte din Hallel si se bea cel de-al patrulea pahar de vin.

In vechime, pastorii evrei foloseau sangele animalelor jertfite primavara, in noaptea cu luna plina, pentru a stropi intrarea cortului in care locuiau, pentru a fi paziti de duhurile necurate. Mai tarziu, odata cu sacrificare mielului pascal, evreii vor unge pragurile caselor cu sangele mielului sacrificat.

In cartea Misna, in partea care poarta denumirea Pesahim, ne este descris modul in care serbau iudeii Pastele, in ultimele zile ale templului lui Irod. Din aceasta carte aflam ca mieii erau sacrificati in curtea exterioara a templului. Preotii erau aliniati pe doua randuri. Pe un rand preotii aveau un lighean de aur in mana, pe celalalt rand, preotii aveau un lighean din argint. In aceste ligheane era strans sangele mieilor sacrificati. Ultimul preot din rand avea datoria de a stropi altarul cu sangele adunat.

Pastele la evrei se celebreaza timp de opt zile, in perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele si ultimele doua zile impun respectarea stricta a regulilor religioase.

Pastele crestin

Daca pentru evrei Pastele este trecerea de la robie la libertate, pentru crestini Pastele este trecerea de la moarte la viata. Sinaxarul din Sfanta si Marea Sambata, arata ca in aceasta zi "praznuim ingroparea lui Hristos si pogorarea la iad, prin care neamul omenesc fiind chemat din slabiciune, a fost mutat la viata vesnica". In crestinism mielul este Hristos, iar prin sacrificiul Sau, aduce vindecare firii omenesti de neascultarea si infranarea care au facut posibila despartirea de Dumnezeu. In Denia Prohodului se spune: "Coasta Ti-au impuns, mainile Ti-au pironit, Stapane si cu rana Ta din coasta ai vindecat neinfranarea mainilor stramosilor".

Hristos la Cina cea de Taina a dat un nou continut painii si vinului: le-a transformat in Trupul si Sangele Sau. Asa putem intelege ca Pastele iudaic a fost o prefigurarea a Pastelui crestin. Astfel, Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa serbam Pastele intr-o noua perspectiva: "Iata Hristos, Pastele nostru, S-a jertfit pentru noi; sa praznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul rautatii si al viclesugului, ci cu azimile curatiei si ale adevarului" (I Cor. 5, 7-8).

Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile, era o prefigurare a Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si se ofera ca hrana pentru viata vesnica. Lumina Sfintelor Pasti este o pregustare a luminii din Imparatia cerurilor. Nu-i intamplator ca in seara Sfintelor Pasti, in toate lacasurile de cult sunt stinse toate lumanarile. Spatiul intunecat simbolizeaza iadul in care S-a pogorat Hristos. Mantuitorul este simbolizat de candela care ramane aprinsa pe Sfanta Masa din Sfantul altar. Cand preotul aprinde lumanarea de Paste din aceasta candela, da marturie despre faptul ca Hristos a biruit moartea. Chemarea "Veniti de primiti lumina" este chemarea de a trece de la moarte la viata.

Râsul la mormânt

Autor: Mircea Cărtărescu
Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit.
Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.

Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie.


Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină. E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei. Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e „răul cel mai mic”.

Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amârâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român. Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.

Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?

Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul „haiduciei” fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.

Nu cer confiscarea , ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oa meni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedrep tăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.

Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.

Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.

Cu atât mai cinice, „ca râsul la mormânt” ar fi spus Eminescu, sunt exerciţiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept. Niciodată hoţii n-au strigat mai tare „prindeţi hoţii!”

Ace Of Base - C'est La Vie (Rough Mix)

Andre Rieu - Conquest of Paradise

Judecarea aproapelui

Judecarea aproapelui este un pacat. Daca Mantuitorul a venit in lume, nu ca sa o judece, ci ca aceasta sa se mantuiasca prin El (Ioan 3, 17), atunci nici omul nu trebuie sa vorbeasca despre caderile semenilor, ci trebuie sa caute venirea acestora in fire.

Adeseori se spune ca ajungem sa-l judecam pe celalalt, din dorinta de a-l indrepta. Ne uitam la faptele lui, vedem ce este nepotrivit, i le comunicam si ii cerem sa ia alt chip. Dar cand facem aceasta critica, mai tinem seama de cuvintele Mantuitorului: "De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau? … Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mt 7, 1-5)? Ma tem ca nu. Nu mai spun ca de multe ori ceea ce i se pare omului drept, pentru Dumnezeu este nedrept.

Iar pentru a nu porni cu usurinta spre judecata, voi aminti de episodul cu femeia desfranata care urma sa fie omorata cu pietre. Mantuitorul le spune celor ce doreau sa arunce cu pietre in ea: "Cel fara de pacat dintre voi sa arunce primul cu piatra" (Ioan 8, 7). Si raspunsul acestora este pilduitor pentru fiecare dintre noi cei care dorim sa judecam: "Iar ei auzind, si mustrati fiind de cuget, ieseau unul cate unul" (Ioan 8, 9).

Potrivit judecatii omenesti, cel care a facut un rau trebuie judecat si pedepsit. Exista si credinta ca prin astfel de sanctiuni, cel care a gresit se poate indrepta. Dar pierdem din vedere ca judecata omului nu este judecata lui Dumnezeu. "Nu sunt gandurile Mele ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre" (Is. LV, 8). Cel care a ajuns la masura sacrificului de sine si la iubirea vrasmasilor, nu mai are nevoie de tribunale. Prin aceste afirmatii nu doresc sa se inteleaga ca Biserica este impotriva instantelor de judecata, ci doresc sa subliniez ca Biserica le accepta ca semn al neputintei omenesti de a iubi vrajmasii.

Ceea ce este important inaintea lui Dumnezeu este ca omul sa nu ramana lipsit de relatia cu cineva. El trebuie sa-i aiba in inima pe toti, chiar si pe cei cu care s-a certat. Iar asezarea in inima a celui cu care ai fost in conflict, nu se poate face decat prin iertare, nu prin justitie.

Inchei cu sfatul Sfantului Macarie "Cel ce se roaga sa nu judece pe cel ce lucreaza pentru ca nu se roaga; cel ce lucreaza sa nu judece pe cel ce se roaga, zicand ca acela sta, iar el lucreaza; iar cel ce slujeste sa nu judece pe altii. Deci, fiecare, de face ceva, spre slava lui Dumnezeu sa o faca. Cel ce citeste sa arate iubire si bunavointa fata de cel ce se roaga, cugetand intru sine ca si pentru el se roaga; iar cel ce se roaga sa gandeasca despre cel care lucreaza, ca fapta lui spre folosul tuturor se face".