Craciunul la curtile domnesti.

Nasterea Domnului a fost sarbatorita intotdeauna cu mare fast in tara noastra, dar mai ales la curtile domnesti din Tara Romaneasca si Moldova. Potrivit marturiilor pastrate pana astazi, fie de la cronicari pamanteni, fie de la pelerini straini, in preajma Craciunului, domnitorii din tarile romane erau foarte darnici. A ramas consemnat faptul ca, in ziua de Craciun, dupa ce participau la slujba Sfintei Liturghii, domnitorii romani daruiau celor de la curte, sfetnicilor si boierilor, precum si clerului si celor saraci, tot felul de daruri Cum era sarbatorit Craciunul in curtile domnesti ? Potrivit pelerinului Paul de Alep, arhidiaconul sirian care l-a insotit pe patriarhul Macarie al Antiohiei, in calatoriile sale, prin Tarile Romane, in ajunul Nasterii Domnului se organizau vanatori spectaculoase, la care participau mii de oameni, pentru a se obtine vanatul necesar pregatirii celor mai bune mancaruri, pentru mesele domnesti de Craciun. Tot in ajunul Craciunului, oastea tarii se aduna la Curtea Domneasca, unde canta din instrumente de tot felul si din tobe, in timp ce domnitorul sedea in turnul portii, de unde asculta cantarea. In timpul domniei lui Matei Basarab, cu putin timp mai inainte de Craciun, episcopii si staretii manastirilor obisnuiau sa vina la Curte, spre a inchina domnitorului felurite daruri. Cu aceasta ocazie, ei ramaneau la Curte pana dupa sarbatoarea Botezului Domnului, participand la toate slujbele si adunarile care aveau loc. Tot in ajunul Craciunului, impreuna cu sotia si cu boierii cei mai de seama de la Curte, domnitorul mergea la Mitropolie sau in Biserica Domneasca, unde asculta slujba de Craciun, savarsita de mitropolit. In timpul slujbei de Craciun, un felinar aprins se ridica in fata portii, pentru a se pastra linistea, nimeni nemaiavand voie sa treaca pe drum. Dupa slujba, intorcandu-se la Curte, domnitorul daruia vesminte tuturor celor aflati in slujba sa, de la dregatori si pana la soldati. Unora le daruia lucruri scumpe, din matase, iar altora le daruia lucruri simple, din lana. Dupa impartirea darurilor, toti cei adunati petreceau impreuna, mancand si cantand. Era obiceiul ca mitropolitul sa binecuvinteze mesele intinse de domnitor, atat cele pentru boierime, cat si cele pentru cei saraci si calatori. Aceste mese erau deosebit de bogate, fiind incarcate cu tot soiul de mancaruri si impodobite cu aur si argint. Fiecare mancare era prezentata mai intai domnitorului, care isi dadea cu parerea, in timp ce tobele si tunurile zguduiau locul. In ziua de Craciun, dupa slujba, domnitorul impartea daruri de mancare si haine tuturor cersetorilor si oamenilor saraci pe care ii gasea. In aceasta zi, din nou, boierii si oamenii de rand petreceau impreuna, mancand si cantand. Mai apoi, in timpul pranzului, domnitorul avea obiceiul de a trimite mancaruri dintre cele mai alese tuturor acelora pe care ii cinstea. In aceste zile, la domnitor veneau toti marii demnitari ai tarii, care ii aduceau acestuia daruri scumpe, covoare scumpe si obiecte artistice din aur si argint. Odata cu primirea darurilor, marele logofat, in numele tuturor, rostea un cuvant de multumire si ii ura domnitorului toate cele bune. Mai apoi, duce ce toti demnitarii ii sarutau mana domnitorului, acesta le spunea cateva cuvinte blande, incredintandu-i ca nu va conduce cu asprime, ci cu mila. In ziua de Craciun, cele mai mari daruri impartite erau cele de impacare si de iertare, precum marturiseste italianul Franco Sivori, care a petrecut doi ani in Tara Romaneasca, alaturi de voievodul Petru Cercel (1583-1585), in timpul domniei sale: "Toti dusmanii se impaca, oamenii isi fac daruri unul altuia si, de la cel mai mare si pana la cel mai umil, toti vin la curtea principelui, pentru a i se inchina (a-l cinsti), aducand daruri, care un lucru, care altul." Teodor Danalache www.crestinortodox.ro

N. Iorga şi Câmpulungul Moldovenesc.

În 1905, N. Iorga (1871-1940) a făcut o lungă călătorie prin oraşele şi satele bucovinene, impresiile şi le-a înfăţişat în cartea „Neamul românesc în Bucovina”, amintind locurile prin care a trecut. În ceea ce priveşte Câmpulungul Moldovenesc şi împrejurimile lui, amintesc Moldoviţa, Vama, trece la Prisaca şi apoi la Câmpulung, când "încep cele dintâi case (...) care se tot deşiră între muncelele cu brazi (...); femeile sunt îmbrăcate ca la munte, pe cap cu ştergare albe de pânză de casă, oameni în sumane cu pălării largi (...). Într-o grădină publică e o clădire ca pentru un oraş mare", există şi astăzi. Dintre câmpulungeni menţionez aprecierea istoricului făcută profesorului-etnograf Ion Ştefureac, care a prezentat la expoziţia de la Bucureşti, din 1906, un „Album de artă naţională românească”. Lui i-a scris N. Iorga: "Dragă D-le Ştefureac, ce faci e foarte bine şi frumos. Albumurile le cunosc. După închiderea expoziţiei încredinţează-mi-le pentru a reproduce din ele. Orice trimitere de fotografii ar fi binevenită. Primeşte încredinţarea întregii mele consideraţii - N. Iorga." În ianuarie 1909, Societatea "Şcoala română" din oraşul Câmpulung Moldovenesc s-a hotărât să organizeze o şezătoare literară la care a fost invitat şi N. Iorga, să ţină o conferinţă despre trecutul ţinutului câmpulungean. "Se făcuse mari pregătiri - scria tânărul Vasile Liţu - şi lumea aştepta cu multă nerăbdare sosirea celui mai iubit român în Câmpulung."

N. Iorga a fost însă oprit de jandarmi la gara de graniţă Burdujeni, la intervenţia contelui austriac Francisc Bellegarde - prefect şi deputat al Câmpulungului. Contele motiva - în scrisoarea adresată lui N. Iorga - că a interzis sărbătorirea din oraş, pentru că aceasta ar fi putut fi privită atunci, în toate cercurile Austriei (...), ca o demonstraţie română iredentistă şi, evident, antiaustriacă. Răspunzându-i contelui, N. Iorga a arătat că nu ştie ce e iredentismul, precizându-i: "ştiu însă că neamul meu are drepturi exclusive asupra teritoriului său naţional din care face parte şi întreaga Bucovină." - "Veneam la Câmpulung - unde fusesem invitat - să vorbesc despre trecutul nostru, pe care nici o putere din lume nu ni-l poate răpi, nici nu-l poate împiedica de a ne da îndemnuri şi speranţe. Trecutul Câmpulungului era subiectul conferinţei mele (...). Că d-v., politician austriac, nu puteţi iubi idealul românesc, (...) nu m-am îndoit. Deci câmpulungenii n-au ascultat o conferinţă despre trecutul lor. Paguba nu e aşa mare, se vor desprinde mai mult de prezent şi se vor gândi mai mult la viitor (...). Căci în lumea aceasta, conte Bellegarde, una din cele mai rari fericiri, când te-a făcut Dumnezeu cu suflet drept, e să afli adversarul pe care-l meriţi!" În Câmpulung spiritele erau "foarte agitate" la ştirea interzicerii conferinţei marelui istoric. În cartea sa „Oameni care au fost”, N. Iorga l-a amintit şi pe T.V. Ştefanelli, ce "a strâns ani de zile, asupra republicei de ţărani a Câmpulungului atâtea documente, care, tipărite deunăzi, [1915] luminează puternic această viaţă sătească de un caracter aşa de original." "(...) Fiecare loc de pământ are o poveste a lui - a scris N. Iorga -, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi (...)." După Marea Unire din 1918, în toamna anului 1919, N. Iorga a venit şi în Câmpulungul Moldovenesc. A fost primit cu mare entuziasm de poporenii şi intelectualii oraşului. Marele istoric a vorbit mulţimii de oameni în faţa Bisericii Catedrale din centrul oraşului despre trecutul câmpulungenilor, despre înţelesul cel vechi al Câmpulungului Moldovenesc, despre legăturile lui cu Moldova. "Cât timp a ţinut domnia Moldovei, câmpulungenii au fost liberi", a spus el şi aducea ca mărturie scrisorile câmpulungenilor găsite la Bistriţa. "(...) De atunci, dinainte de 1350, cu veacuri în urmă, vă ştiu şi am trăit, pot zice, cu moşii şi strămoşii dumneavoastră prin foile zapiselor celor vechi şi [a] cărţilor de demult. De atunci o clipă nu v-am pierdut din vedere până acum, şi mi-e foarte drag de dumneavoastră. De aceea aş fi vrut să vin acum unsprezece ani, când m-aţi chemat (...). Dumneavoastră aţi făcut un Câmpulung ţărănesc, care se ocârmuia de sine, de ţărani care erau liberi. Toţi aveau în stăpânirea lor pământ(...). Dumneavoastră n-aţi avut stăpânitori numiţi din partea domniei, dumneavoastră v-aţi ţinut cu oameni aleşi de dumneavoastră; dumneavoastră nici n-aţi plătit bir pe vremea domnilor Moldovei, ci aţi făcut un dar domnilor Moldovei în fiecare an, prin bună învoială (...). Aşa a trăit Câmpulungul veacuri întregi, şi despre dăinuirile acestea au rămas urme în scris (...). Dumneavoastră de la cărturarii dumneavoastră aveţi de învăţat atâtea lucruri, dar noi cu toţii avem de învăţat atâtea lucruri, de la dumneavoastră, de la datinile dumneavoastră, de la cântecul cel vechi, de la danţurile dumneavoastră, de la cusăturile dumneavoastră cele frumoase şi de la graiul dumneavoastră curat (...)." Unul din reporterii vremii a notat: "Şi iată Câmpulungul - gura satului - cu pâlcuri de ţărani voinici, frumoşi, cu pletele rezemate pe umere şi femei cu trupurile strânse în catrinţe înflorate (...). Pe munţi răsuflă pădurile de brad. Rarăul stăpâneşte înălţimile. Soarele îşi grămădeşte tot aurul pe valea lungă. Drapelele închin lumini de curcubeu. Ca un vuiet de codru creşte strigătul câmpulungenilor (...). L-am auzit - scria în continuare reporterul - de sute de ori vorbind pe N. Iorga, dar n-am auzit o cuvântare mai frumoasă ca cea ţinută la Câmpulung, acolo, în inima munţilor (...), în mijlocul sutelor de ţărani." "Dumneavoastră [câmpulungenii] aţi dat şi un domn Moldovei: pe Ioan al lui Toader Călmaşul, care şi-a zis (grecizat) Callimachi, Calimah, cum au înţeles ai noştri (...). Mama lui era câmpulungeancă (...). Ioan Vodă v-a făcut biserica cea mică (...)", spunea N. Iorga, ce era pe locul unde e azi Biserica Sf. NicoIae. Ioan Teodor Callimachi a fost mai întâi dragoman (interpret oficial, înalt dregător, tălmaci) al imperiului otoman (1741-1751) şi (1752-1756) şi apoi domn al Moldovei (1758-1761), ducând o politică fiscală excesivă. Fratele domnitorului, Gheorghe, s-a născut tot în Câmpulungul Moldovenesc, la sfârşitul secolului al XVII-lea. A studiat Teologia la şcoala de la Mănăstirea Putna, devenind monah şi primind numele de Gavril. Şi-a desăvârşit învăţăturile şi el la Constantinopol, devenind Mitropolit al Tesalonicului (1745-1760), sub numele Gavril Callimachi, iar apoi Mitropolit al Moldovei, când ctitoreşte la Iaşi (în secolul XVIII), între anii 1761-1769, Biserica numită azi "Mitropolia veche". Domnitorul Ioan Teodor Callimachi a rânduit ca în anul 1761 Schitul Măgura Iaşilor, ridicat de domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat în 1734, să devină spital pentru bolnavii de ciumă sub grija Mănăstirii Sfântul Spiridon, construindu-se în acest scop mai multe case. De asemenea, în timpul său se întemeiază Mănăstirea Văratec, se unifică mănăstirile Neamţ şi Secu şi sprijină Mănăstirea Râmeţ din Transilvania cu veşminte şi cărţi. În încheierea cuvântării sale, N. Iorga a vorbit despre stăpânirea austriacă în Bucovina şi implicit în Câmpulungul Moldovenesc, exprimându-şi toată încredea în reînvierea oraşului şi prosperarea vieţii localnicilor. "Dintre ţinuturile româneşti nici unul nu se înfăţişează atât de curat românesc - una din alta şi una prin alta - ca ţinutul Câmpulungului (...), accentua el, cel mai românesc pământ din ţara de veşnic drept românesc al Bucovinei (...). Aveţi în Câmpulung una din cele mai mândre văi locuite de poporul nostru." În adierea vântului drapelele tricolore voioase fâlfâiau, fâlfâiau vesele, simbol al bucuriei depline! Profesor Graţian Jucan

Ospitalitatea.

Ospitalitatea, adica primirea si gazduirea strainilor, in afara oricarui interes, este o trastura esentiala a crestinului, atata timp cat iubirea fata de Dumnezeu se manifesta mai ales prin iubirea fata de aproapele. Ospitalitatea aratata celor straini izvoraste din multumirea adusa lui Dumnezeu pentru darurile primite, din mila crestina, care urmeaza milei Celui care tine toate in fiinta, si din dragostea dezinteresata fata de aproapele aflat in nevoi. Ospitalitatea este o trasatura caracteristica a poporului roman, aceasta manifestandu-se mai ales sub forma unei deschideri spre celalalt, intr-o dorinta curata de comuniune. Ernest Bernea, apostol al ospitalitatii "Ospitalitatea este legea omului innoit prin darurile lui Iisus. Ingenuncheat sub icoana, in umbrele serii, gazda rodnicelor randuieli asteapta sa-i cada drumetul ostenit si sarac, drumetul nestiut si necunoscut, drumetul fara paine, fara capatai. Stergarul ospitalitatii mangaie fruntea asudata, vinul intaritor umezeste buzele arse, vorba unduita si chipul luminat implinesc singuratatea saraca a drumetului." "Ospitalitatea inseamna suflet deschis, primitor si binefacator, inseamna lege a omeniei, dincolo de alegere. Omul se pune pe sine si casa sa la dispozitia unui necunoscut, al unui om nenorocit, a unui ratacitor, culegator de singuratate si lipsa. A-ti primi fratii, parintii sau rudele de orice fel nu inseamna a respecta legea ospitalitatii." "Ospitalitatea se asaza pe treptele superioare ale omeniei si este o expresie a luciditatii desavarsite. A fi ospitalier inseamna a fi gazda tuturor celor care iti bat la usa, inseamna a fi gazda tuturor sarmanilor, a acelora pe care i-a apucat seara fara masa, fara casa, a celor alungati, urati, inseamna a fi gazda omului frate de destin cu tine, gazda fapturii lui Dumnezeu si a adevarului intrupat. Ospitalitatea nu poate fi inteleasa prin randuielile sociale ale moralei, ci numai prin acelea spirituale, picuri din viata si lumina cereasca." Ospitalitatea, modul intalnirii cu Dumnezeu Ospitalitatea crestina izvoraste din modul intruparii Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care nu se naste in centrul atentiei, ci la marginea societatii, intr-un loc trecut cu vederea de toata lumea. Dumnezeu isi asuma conditia anonimatului si a strainului, declarata raspicat prin modul Intruparii Sale si prin moartea pe Cruce, fiind parasit de toti cei pe care i-a ridicat din necunostinta, din boli si din moarte. In drumul lor spre Emaos, cand Sfintii Apostoli Luca si Cleopa s-au intalnit cu Mantuitorul inviat, crezand ca El nu stie nimic despre evenimentele petrecute in cetate, L-au intrebat, zicand: "Tu singur esti strain in Ierusalim?" (Luca 24, 18). Aceasta intrebare nu este doar un soi de repros adresat strainului, ci si o recunoastere inconstienta a faptului ca Mantuitorul este singurul cu adevarat strain in Ierusalim si in aceasta lume. Cei doi Apostoli s-au milostivit de Cel strain si L-au invitat sa ramana la ei, caci se apropia noaptea. In timpul mesei, cand Iisus a frant painea, atunci ochii lor s-au deschis si L-au cunoscut pe Cel strain, aratand, prin aceasta, ca Dumnezeu ramane strain celor ce nu se impartasesc cu El si se descopera acelora care Il primesc in launtrul lor. In cele din urma, cei doi ucenici s-au aflat musafiri in propria casa, ei fiind gazduiti de strainul intalnit pe cale. Conditia de strain adoptata de Dumnezeu este cea care il obliga pe crestin sa adopte, la randul sau, modelul ospitalitatii absolute, care nu poate trece cu vederea nici un strain. Pentru crestini, calatorul strain Il reprezinta in mod tainic pe Dumnezeu, care iese in intampinarea fiecaruia. Sfintii ii primeau pe oaspeti si pe straini ca si cum L-ar fi primit pe Dumnezeu, cu nespusa smerenie, dragoste si slujire, acestia traind intr-o asteptare continua a Lui. Ospitalitatea lui Avraam Este exemplara ospitalitatea Dreptului Avraam, care, fara a sti mai dinainte, a primit in gazda pe Dumnezeu, in chipul a trei ingeri, carora le vorbea la singular. "Domnul S-a aratat iarasi lui Avraam, la stejarul Mamvri, intr-o zi pe la amiaza, cand sedea el in usa cortului sau. Atunci, ridicandu-si ochii sai, a privit si iata trei Oameni stateau inaintea lui; si cum l-a vazut, a alergat din pragul cortului sau in intampinarea Lor si s-a inchinat pana la pamant. Apoi a zis: "Doamne, de am aflat har inaintea Ta, nu ocoli pe robul Tau! Se va aduce apa, sa Va spalati picioarele si sa Va odihniti sub acest copac. Si voi aduce paine si veti manca, apoi Va veti duce in drumul Vostru, intrucat treceti pe la robul Vostru!" (Facere 18, 1-5). Sfantul Apostol Pavel ne indeamna la ospitalitate, facand referire la ospitalitatea lui Avraam: "Primirea de oaspeti sa n-o uitati caci, prin aceasta, unii, fara ca sa stie, au primit in gazda ingeri. Aduceti-va aminte de cei inchisi (intr-o nevoie oarecare), ca si cum ati fi inchisi cu ei; aduceti-va aminte de cei ce indura rele, intrucat si voi sunteti in trup" (Evrei 13, 2-3). Mai mult, insusi Mantuitorul ne spune ca, oridecate ori primim un om in numele lui Dumnezeu, pe El il primim, impreuna cu Tatal, zicand: "Cel care primeste pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Ma primeste; iar cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine" (Ioan 13, 20). De asemenea, omul care-L iubeste pe Dumnezeu si pazeste poruncile Lui se va invrednici de a-L primi pe El in casa sufletului, precum tot El ne incredinteaza: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el" (Ioan 13, 23). Fiul lui Dumnezeu, strainul cel flamand si bolnav "Cand va veni Fiul Omului, intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. (...) Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Matei 25, 31-45). Ospitalitatea sa fie dreapta ! Se spune ca orice fapta buna poate fi subminata de raul care o urmareste. Astfel, pentru cei imprudenti, ospitalitatea si dragostea de straini poate atrage dupa sine foarte usor pacate precum imbuibare si betia, petrecerea si rasul patimas, precum si altele asemenea. Pentru a evita aceste ispite si caderi, Sfintii Apostoli au hotarat ca ospitalitatea sa fie savarsita cu intelepciune, in Duhul Sfant, dupa cum citim: "Cautati sapte barbati dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfant si de intelepciune, pe care noi sa-i randuim la aceasta slujba" (Fapte 6, 1-3). De asemenea, ospitalitatea facuta dintr-un anumit interes, material sau social, este neplacuta lui Dumnezeu, caci nu izvoraste din dragoste curata si din mila, ci din egoism si lacomie. Oridecate ori ne vom multumi cu "cercul stramt" al propriei persoane, orice asteptare a lui Dumnezeu va ramane lipsita de raspunsul mult-asteptat. Pentru a se transforma intr-o autentica intalnire cu Dumnezeu, ospitalitatea trebuie sa se manifeste mai ales ca o iesire din sine, spre celalalt, intr-un gest lipsit de orice urma de egoism. Teodor Danalache www.crestinortodox.ro

Toamna.

Casian Balabasciuc

Toamna este un fel de sâmbătă a anului, este vremea la care omul, după ce îşi vede ogoarele culese şi goale, cămările rânduite şi pline, are răgazul să se simtă obosit şi să-şi dorească un dram de odihnă. Nici prea multă, ca să nu se nărăve ască la huzur şi lene, nici prea puţină, ca să-i renască vlaga mădularelor trudite de muncile de peste an. În bătătura casei, roadele agonisite cu bătăturile palmelor mărturisesc despre vrednicia gospodarilor şi sunt chezaşe îndestulării de peste iarnă. La munte mai ales, unde iernile sunt lungi şi aspre ca gerurile ce fac să trosnească în pădure copacii, e musai ca din gospodărie să nu lipsească hrana omului şi a vitelor sale. Fânarele pline şi stivele de lemne frumos aşezate sub peretele dinspre miazăzi, sacul cu mălai din cămară şi movila de barabule din beci sunt cele ce vor ţine piept mormanelor de zăpadă ce vor troieni drumuri şi poteci deopotrivă făcând anevoioasă orice încercare de aprovizionare. Apoi, dacă pe cuiele bătute rar în grinda cămării mai atârnă şi câteva bucăţi de slănină, groasă de două sau trei degete, nişte hartane afumate şi o funie sau două de usturoi, poate să vină şi mama iernii, că nu e pricină de spaimă. În putina din tinda curată adastă laptele acru adunat de cu vară. Sigur că gospodarul s-a obosit să pună în coşurile aninate şi câteva mere roşii sau galbene din pomii aflaţi neapărat în grădina din spatele casei. Şi a pitit bine într-o oală smălţuită mierea scoasă peste vară de la roiurile din stupii pântecoşi, ca nu cumva cine ştie ce spiriduş năzdrăvan să păcătuiască poftind pe ascuns la dulceaţa ei. Nu a uitat nici de sacii cu boabe pentru păsările de curte, care trebuie bine păziţi de cutezanţa chiţăitoarelor năvăliri nocturne şi ca urmare sunt straşnic păziţi de capcane fioroase, gata să prăpădească şoricimea nepoftită. Ei, dar nu numai astea sunt grijile omului gospodar, căci bune sunt toate şi rânduite cum se cade la locurile lor. Nu cercetaţi cu prea mare nedumerire damigeana din cel mai ferit ungher al cămării. Aceea pare inima gospodăriei, căci în ea, fie că e negru ca sângele închegat, fie că e auriu ca frunzele atinse de surâsul toamnei, vinul aşteaptă venirea sărbătorilor, fără habar la privirile jinduitoare ale stăpânului casei. Şi tot prin preajmă vor fi fost cele câteva sticle butucănoase umplute până la dop cu rachiu parfumat şi îmbietor, care au dispărut nu se ştie cum, ori ca să apară mai târziu din ascunzătoare pe mesele întinse la Crăciun, la Anul Nou sau la Bobotează, ori ca să nu mai fie găsite niciodată din cine ştie ce pricină bună de mirare. Iar dacă toate sunt aşa cum le-am zis, de acuma poate să vină şi iarna…

Si eu sunt copilul Lui!

Pe acest drum al vietii suntem mereu pusi in situatia de a vedea Adevarul sau minciuna, Binele sau raul, caderea sau ridicarea... Dar pentru a deosebi puterea dumnezeiasca de neputinta omeneasca, avem dovada incontestabila a minunii, care descopera puterea Iubirii de a readuce natura decazuta la starea initiala, la Viata. "In spatele oricarei minuni exista compatimirea lui Dumnezeu, mila Lui si dragostea pentru zidirea Lui..." spunea Ips. Anthony Bloom, dar din pacate ramanem fascinati de minune ca o intamplare nemaivazuta si uitam ca Domnul compatimeste cu noi, Ii este mila de noi si in acelasi timp ne iubeste mereu! Nu cred ca exista o imagine mai sfasietoare ca imaginea unui copil decedat, ce este pus intr-un cosciug si urmeaza a fi inmormantat. Nu cred ca poate rezista cineva, oricat de dur si incercat ar fi in viata, sa nu planga. Stiu preoti care nu sunt in stare sa savarseasca slujba inmormantatarii, pentru ca li se pare imposibil a se ruga, fiind clipa care-ti destainuie starea adevarata in care ne aflam: nevinovatia copilariei si consecinta despartirii de Dumnezeu. M-am intrebat adesea de ce nu este acuzat Hristos ca ar fi avut si copii? Toti acesti "oameni de stiinta" care mereu fac cate o descoperire ce "va zgudui din temelii crestinismul", nu au anuntat ca au gasit pe copiii Lui? Este clar: pentru simplu fapt ca toti suntem copiii Lui!!!... Exista lucruri pe care le facem constienti si vorbe pe care le spunem inconstienti; si astfel iti dai seama ca in subconstientul fiecaruia din noi - fie crede, fie nu crede - sta marturie, adanc pastrata!, ca suntem copiii lui Dumnezeu toti… De aceea m-am exprimat spunand "nevinovatia copilariei", caci fiecare din noi nu este altceva decat un copil pentru Domnul. El este Tatal, iar noi suntem si ramanem pana la sfarsitul vietii noastre, copii. Noi suntem datori cu o scuza, el ne imbratiseaza cu iertare pentru ceea ce facem. Ce parinte nu-si iarta copilul? "Si acum, Doamne, Tu esti Tatal nostru, noi suntem lutul si Tu olarul, toti lucrul mainilor Tale suntem! O, Doamne! Nu Te mania pe noi foarte si nu-Ti aduce aminte la nesfarsit de faradelegile noastre! Priveste, caci noi toti suntem poporul Tau!” (Isaia 64, 7-8). Sfantul nu este altceva decat fiul risipitor care se intoarce in Casa Parinteasca si indeplineste dorintele Parintelui cu bucuria recunostintei ce ar trebui sa ne caracterizeze pe fiecare din noi… Hristos a ascultat rugaciunea lui Iair, insa nu as vrea ca cineva sa creada ca rugaciunea lui nu este ascultata! Sunt multi parinti care si-au pierdut copiii si fara indoiala s-au rugat pentru o minune, dar Domnul "nu a facut nimic". Asa se pare la prima vedere, iar daca Domnul tace, eu nu pot raspunde in locul Lui… Pot insa sa impartasesc cu voi un gand: care este scopul final, sa traiesti viata sau sa te mantuiesti?... Iar Domnul i-a mantuit! Un alt aspect pe care-l trecem cu vederea sunt cuvintele Mantuitorului: "N-a murit, ci doarme", si sigur n-a spus-o din politete, ci cred ca ni se dezvaluie ce este moartea: somn! Cei mai multi dintre noi o considera ca fiind cel mai cumplit lucru pe acest pamant, ceea ce nu ne lasa sa traim viata, tragedia existentei… Si totusi este un simplu somn! O adormire catre grijile lumesti, dar o trecere la cele Ceresti. Fiecare clipa de somn este o mica moarte, fiecare trezire este ca o inviere… Iar daca somnul este atat de benefic organismului, de ce moartea nu ar fi si ea binefacatoare?! Citeam un articol despre niste cercetari facute in SUA si un sondaj de opinie pentru a intreba cati ani ar vrea sa traiasca in medie omul de azi, iar concluzia dezamagitoare pentru cercetatori: 65-67% vroiau sa traiasca pana la varsta de cel mult 80 de ani; 7-9% pana la varsta de 120 de ani si doar 1,4% vesnic pe acest pamant! (cred ca cei care vroiau sa traiasca vesnic pe acest pamant erau bogati…), restul nici macar nu au fost interesati! Toate minunile care sunt mentionate in Sfanta Evanghelie si citite iara si iara an de an, au scopul de a ne intari in credinta si a ne trezi sentimentul dragostei. Suntem chemati sa iubim, nu doar sa credem; suntem chemati sa cercetam, nu sa ramanem pasivi; caci fiecare zi poate fi o rascruce si fiecare gand ar trebui sa fie o rugaciune. Dostoievski spunea ca: "Daca vrei sa vezi Raiul, uita-te in ochii unui copil”, asa si noi, daca vrem sa vedem cat ne iubeste Domnul, sa ne uitam in ochii copilei inviate! Bucuria pur si simplu se revarsa..." Arhim. Siluan Visan www.crestinortodox.ro

Sarbatoarea dracilor.

Diavolului ii place sa schimonoseasca chipul fapturii create de Dumnezeu. El a fost cel care l-a ispitit pe om sa alunece dinspre perfectiune spre stricaciune. Si ce este in fapt stricaciunea daca nu o schimonosire, o batjocorire a chipului bun in care au fost create lumea si omul? Cine ar fi crezut insa ca va veni o vreme cand omenirea va face o sarbatoare din acest lucru? Cine s-ar fi asteptat, nu cu mult timp in urma - cand inca eram crestini - ca va veni o vreme cand vom abandona cu totul sfintenia chipului lui Hristos din noi pentru a adopta chipul cazut al lui antihrist? Lumea actuala este capabila de a justifica orice. Gaseste deseori justificari pentru sinucideri, pentru necredinta sau pentru traiul in pacat. Dar este un moment trist si apocaliptic atunci cand omenirea, la unison, gaseste justificari si motive pentru imbracarea chipului dracesc. Satana ar rade probabil in hohote vazand in ce hal de prostie i-a adus pe oameni, cat de subjugati de lucrarea lui au ajuns! Dar eu nu cred ca rade. Diavolul e prea serios, nu are timp de glume. Vremea lui, iata, se apropie pe zi ce trece. Lucrarea lui e din ce in ce mai subtila pentru cei ce nu-l cunosc, dar din ce in ce mai evidenta pentru cei ce stiu cu cine au de-a face. O veche vorba din popor spune ca "Cine se aseamana, se aduna". Si in timp ce Hristos zicea ca vine stapanitorul acestei lumi; si el intru Mine n'are nimic, oamenii lumii de azi se regasesc parca intru totul in lucrarile diavolului, cautand sa-l imite ca niste adevarati preoti ai lui. Acestora le spun sa nu aiba nicio indoiala: de traiul impreuna cu diavolul "se vor bucura" in veci. Doar ca in aceasta nu va fi nicio bucurie. Iar pentru noi, cei ce cautam mantuirea, a venit cred momentul sa ne osebim de inchinatorii la diavoli, urmand cuvintele apostolilor: Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? sau ce partasie are lumina cu intunericul? si ce invoire este intre Hristos si Veliar? sau ce are laolalta un credincios cu un necredincios? sau ce intelegere este intre templul lui Dumnezeu si idoli? Ca noi suntem templu al Dumnezeului Celui-Viu, asa cum a zis Dumnezeu. Paul Cocei www.crestinortodox.ro

Statul e o curvă

STATUL E O CURVĂ: îi dai banii înainte şi, când te aştepţi să-ţi presteze serviciile pentru care ai plătit corect, conform târgului, te trezeşti că îţi trânteşte uşa în nas. Afirmaţia nu este a mea, ci a unui bolnav de cancer. Nu este singurul. Este doar unul dintre bolnavii de cancer care acuză statul de imoralitate, din moment ce i-a plătit taxele şi impozitele impuse, aşteptând să i se garanteze siguranţa stării de sănătate. Dar, când a început lupta cu boala, s-a trezit singur şi abandonat. Este STATUL TRĂDĂTOR cel care, deşi îi datora protecţie, a scos de pe piaţă multe citostatice, a eliminat medicamentele ieftine şi l-a făcut să trăiască neputinţa fizică de a-şi procura medicaţia de bază. Umilit, a înţeles că preţul medicamentelor e mai important decât preţul vieţii lui, pentru simplul motiv că el, biet bolnav, nu mai poate aduce beneficii în buzunarul statului; un stat care îl lucrează pe la spate, care e interesat să facă economii, şi nu are niciun interes ca el să trăiască mai bine. Sau măcar să trăiască! Şi asta, pentru că este un STAT MAFIOT, ce dezvoltă structuri paralele, folosind structurile statului clientelar. Boala şi spaima de moarte devin afaceri profitabile. Se închid spitale şi se deschid tot mai multe farmacii, unde se vând medicamente negociate la preţuri avantajoase pentru afacerişti. La mijloc, bolnavul de cancer. Viaţa lui e o afacere: afacerea LOR. Disperarea lui de a trăi satisface nevoia LOR de a trăi mai bine. Trăim într-un STAT CINIC, în care, la nevoia de grijă, sistemul medical răspunde cu dispreţ, batjocură şi umilinţă. În jurul cetăţeanului amărât, doborât de vestea cruntă, nu stau psihologi, care să-i spună cum să lupte cu cancerul, aşa cum se întâmplă în ţările în care 8 din 10 bolnavi îl înving. Un stat agresiv îl face să-şi transforme revolta într-o resemnare mioritică, ce îl plasează automat în rândul celor 8 din 10 care mor. Morfina ajută; devine ultimul prieten adevărat. Dar statul cinic îşi permite, cu indolenţă, să negocieze şi acest drept fundamental al omului de a se stinge în demnitate şi îi taie doza de morfină, lăsându-l pradă chinurilor, torturîndu-l ca în Evul Mediu. E un STAT DUŞMAN, care îi alungă din cetate pe cei care nu mai pot produce pentru el şi îi face să se simtă inutili şi vinovaţi pentru slăbiciunea de a se fi îmbolnăvit. „Vreau să fiu eutanasiată!” – cere public o pacientă disperată – „am obosit să trăiesc şi să mă lupt cu sistemul!” În războiul psihologic dintre bolnavul de cancer şi statul duşman, statul a mai făcut o victimă. Victorie! Ne stăpâneşte un STAT CRIMINAL, care acceptă amatorismul şi afacerismul în structurile de conducere ale sistemului de sănătate, permiţănd promovările pe criterii politice şi menţinîndu-i în funcţii de decizie pe cei care apără diverse interese financiare. Ei au drept de viaţă şi de moarte asupra noastră. A tuturor, căci numai când suntem tineri şi sănătoşi ni se pare că bătrâneţea, boala şi moartea sunt pentru alţii. Cancerul nu e numai pentru alţii! Şi bolnavul de cancer, cândva şi el tânăr şi sănătos, o ştie prea bine! De aceea, epuizat în lupta cu birocraţia şi cu MegaStatul român, nu mai găseşte putere să lupte şi cu boala şi se înregimentează resemnat pe lista celor 465.000 de decese anuale, cu strângerea de inimă că pe noi, ceilalţi, ne-a lăsat în urmă în grija unui STAT BOLNAV. Aurora Martin www.stelian-tanase.ro

Patria şi mapamondul

Spre jumătatea anilor ’90, ministrul francez al Culturii, pe-atunci domnul Jacques Toubon, a făcut o vizită în România. Ambasadorul Franţei a oferit, în onoarea înaltului oaspete, un dineu la care au fost invitaţi, aşa cum se cuvenea, o sumedenie de reprezentanţi ai culturii autohtone, începînd cu omologul dlui Toubon şi continuînd cu artişti, academicieni, universitari din diferite domenii. După inevitabilele discursuri de protocol, românii s-au încălzit şi au declanşat o animată conversaţiune patriotică. Franceza lor nu era decît rareori bună, dar sentimentele erau generoase. Unul dintre comeseni a început, şugubăţ, cu o întrebare legată de literatură (prefer să reproduc totul pe româneşte, spre a evita pitorescul gramaticii şi al pronunţiei, prin care s-a ilustrat întreaga seară): „Domnule ministru, dacă-mi permiteţi: cine a inventat teatrul absurdului?“. Înainte ca dl Toubon să poată risca un răspuns, interlocutorul s-a grăbit să-l pună în temă, cu o drăgălaşă mîndrie: „Un român! Eugen Ionescu!“. „Ah, da, desigur! – s-a bucurat oaspetele. Pînă să ducă la gură un prim dumicat, el s-a văzut însă confruntat cu un nou atac: „Domnule ministru, v-aş întreba cine, după părerea dvs., a inventat sculptura modernă? N-o să credeţi! Un român: Constantin Brâncuşi“. „O, într-adevăr! Fireşte! Ce interesant!“ E momentul în care „partea ştiinţifică“ a mesei a simţit că pierde teren. O voce bine aşezată, cu o nuanţă de îngăduinţă paternă, a rostit întrebarea următoare, în ciuda neliniştii crescînde a francezilor, care trăgeau, tot mai trist, cu ochii spre bucate: „Mi-aţi putea spune, domnule ministru, cum aţi venit în România?“. Ministrul a încercat, mai întîi, să ia lucrurile în glumă. N-a mers! Chestiunea era serioasă. Drept care i s-a explicat de îndată (ca să nu apuce să facă vreo gafă): „Aţi venit cu avionul. Or, nu ştiţi, probabil, că aviaţia, prin oameni ca Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă, este, ca să zicem aşa, o afacere românească“. Domnului Toubon au început să-i tremure pleoapele. Prestigiul său de ministru al Culturii era pus la grea încercare. Ajunsese pe un teritoriu sacru, sursă a mai multor binefaceri tehnice şi culturale, de care el şi concetăţenii săi profitau orbeşte, fără să ştie cui le datorează. Pofta de mîncare se diminua vertiginos, făcînd loc unui amestec insolit de gratitudine şi melancolie. Lucrurile n-au rămas însă aici. Cineva, de la alt colţ al mesei, a ridicat „ştacheta exigenţei“ la noi cote de altitudine: „Domnule ministru, v-aţi gîndit vreodată cum mergeţi?“. Euforia dîmboviţeană forţa deja limitele – convenţionale, desigur – ale politeţii. În aer plutea un discret conflict diplomatic. Se ajunsese la oarecari intimităţi, născătoare de perplexitate. Ce să răspundă bietul ministru? Că nu ştie cum merge? Că umblă ignar prin lume, fără să reflecteze la mecanismele subtile ale avansului în spaţiu? În ochii oficialului francez, ca şi în aceia ai ambasadorului, se întrevedea o vagă spaimă. Anticipau întrebarea fatală: „Savé vu chi a envanté… mersul?“ şi auzeau deja răspunsul copleşitor: „un român!“. Nu erau departe de adevăr. Întrebătorul a explicat rapid că n-am putea merge dacă între corpul nostru şi aerul din jur n-ar exista frecare şi, printr-un salt scurt, a ajuns la problema transmiterii energiei prin lichide, solide şi gaze, adică la tema sonicităţii. Or, „chi a envanté… sonicitatea? Un român: Gogu Constantinescu!“. Atmosfera devenise apăsătoare. Oaspeţii străini se simţeau ca nişte barbari ajunşi în centrul lumii sau, dacă nu, într-o mică şi veselă clinică psihiatrică. Cultura franceză? A se slăbi! Europa? O peninsulă a Valahiei! S-a trecut la felul principal pe fondul unei asistenţe româneşti însufleţite de mîndrie naţională şi al unei asistenţe franţuzeşti umilite. Asta pentru ca să ştie ’mnealor, mă-nţelegi, cu cine au de-a face! Privită dinspre zilele noastre, întîmplarea are ceva profetic: e preistoria Institutului Cultural Român, în varianta sa de ultimă oră. www.dilemaveche.ro

10 remedii minune, venite direct din bucatarie

Natura are toate resursele pentru a ne asigura o viata echilibrata si sanatoasa. Tocmai de aceea, din cand in cand ar trebui sa apelam la remediile naturale pentru a ne trata anumite probleme de sanatate. Desi n-ai crede, puterea vindecatoare a acestora este recunoscuta chiar si de catre medici. 1. Mierea - pentru taieturi, rani si zgarieturi Acest indulcitor natural contine trei componente importante in vindecarea ranilor: zaharoza absoarbe umiditatea, asa ca bacteriile nu se mai pot inmulti sau supravietui in acel mediu, peroxidul de hidrogen dezinfecteaza rana, iar propolisul anihileaza bacteriile si infectiile. Asadar, mierea actioneaza precum un bandaj natural. 2. Uleiul de masline - pentru eczeme Sunt binecunoscute avantajele folosirii uleiului de masline singur sau in componenta anumitor produse dermato-cosmetice. Uleiul de masline contine antioxidanti care reduc inflamatia, nu are substante chimice care sa irite pielea, prevenind si tratand cu succes eczemele sau pielea uscata. 3. Lapte - pentru anxietate Anxietatea, stresul, depresia, toate pot fi "tratate" cu o cana de lapte cald. Acest aliment contine triptofan, un amino acid care induce starea de relaxare, sustine si Bernard Vittone, psihiatru si fondator al Centrului National pentru Tratarea Fobiilor, Anxietatii si Depresiei din Washington, Statele Unite ale Americii. 4. Otet din cidru de mere - pentru cicatrici Otetul din cidru de mere este un excelent anti inflamator natural. Se foloseste in tratamentul acestora singur sau in combinatie cu petrol dublu rafinat sau albus de ou. 5. Ceai de musetel - pentru bataturi sau afectiuni dermatologice ale piciorului Daca ai picioarele mai sensibile si te confrunti deseori cu umflaturi, noduri sau bataturi, atunci ceaiul de musetel ar putea fi solutia salvatoare. De asemenea, ceaiul de musetel calmeaza si catifeleaza pielea. 6. Bicarbonat de sodiu - pentru infectiile tractului urinar Bicarbonatul are efect de alcalinizare a vezicii urinare, fapt ce previne inmultirea bacteriilor, sustine doctorul urolog Larrian Gillespie. Daca prezinti simptome de infectie a tractului urinar, prepara o solutie facuta dintr-un sfert de lingurita de bicarbonat amestecata in aproximativ 0.250 litri de apa. 7. Ghimbir - pentru dureri de stomac, boli gastrointestinale, rau de miscare sau greturi datorate sarcinii Ghimbirul este un foarte bun calmant pentru durerile de stomac, ameliorand si simptomele bolilor gastrointestinale. Ghimbirul mai poate fi folosit si de cei care au rau de miscare sau de femeile insarcinate care se confrunta cu greturi matinale. 8. Lamaie - pentru petele de imbatranire Cateva feliute aplicate pe aceste zone timp de 10-15 minute pe zi vor atenua petele cauzate de imbatranire. Acest fapt se datoreaza acidului continut de lamaie. Specialistii spun ca, pentru a avea rezultate, trebuie sa continui procedeul timp de 6-12 saptamani si sa fii atent la hidratarea pielii, intrucat lamaia poate duce la uscarea acesteia. 9. Apa tonica - pentru sindromul picioarelor nelinistite Chinina din apa tonica ajuta la calmarea contractiilor musculare, asa ca ar fi bine sa se consume un pahar de apa tonica inainte de culcare. 10. Sare - pentru afectiunile dermatologice ale piciorului Solutia salina scade riscul aparitiei fungilor, ciupercilor, a transpiratiei in exces, reusind sa trateze toate aceste probleme. In plus, sarea catifeleaza pielea, ceea ce face ca medicamentele antifungice sa actioneze mai bine. www.ziare.com

De ce insala femeile?

Atat barbatii cat si femeile insala dintr-o varietate de motive - din cauza problemelor din relatie, a lipsei pasiunii, a lipsei de apreciere si/sau iubire, a singuratatii, a nevoii de intimitate, pentru ca au dorinte sexuale neimplinite, din razbunare, plictiseala sau pentru a-si satisface dorinta de nou. Mai simplu spus, oamenii sustin ca nu sunt fericiti intr-o relatie si cauta iubirea in alta parte. Atunci cand vine vorba de diferentele dintre sexe, femeile si barbatii insala din motive diferite. Barbatii au tendinta sa insele din oportunitate si de cele mai multe ori cu o persoana mai putin atractiva sau inteligenta decat actuala partenera. Prin comparatie, femeile insala selectiv. Lor le place sa flirteze, sa-si asume riscuri si-si insala partenerii cu barbati mai masculini si mai atragatori din punct de vedere fizic decat actualii lor parteneri. Desi femeile nu au reusit sa-i intreaca pe barbati in ceea ce priveste infidelitatea, in ultima perioada tot mai multe femei casatorite ajung sa-si insele partenerii. Potrivit unui studiu de specialitate, 14% dintre femeile casatorite si-au inselat partenerii cel putin o data, comparativ cu 22% dintre barbati. Iata care sunt principalele zece motive pentru care femeile isi insala partenerii:

1. Se razbuna pentru ca au fost inselate Nu exista femeie mai furioasa decat una inselata. Pentru ca ai inselat-o, ea vrea sa se razbune pe tine si te trateaza cu o doza din medicamentul pe care chiar tu i l-ai servit. Aceasta va fi razbunarea ei, sansa ei de a-si bate joc de tine. Nu, nu poti da timpul inapoi, dar iti poti cere scuze, o poti ruga sa te ierte si poti promite ca nu se va mai intampla niciodata asa ceva. O femeie va insela atunci cand sufletul, nu libidoul sau are probleme. Mentine deschise toate liniile de comunicare, sprijin-o si incurajeaz-o. Doar asa nu ii vei oferi motive sa te insele. 2. Vor sa se desparta In loc sa se desparta de tine, te insala. In acest fel nu va trebui sa puna ea capat relatiei, fapt mult prea dificil pentru ea. O aventura ofera o cale usoara de a parasi o relatie, cel putin asa vede ea treaba. Acesta este inca un motiv pentru care comunicarea intre doi parteneri este totul. Spune-i mereu ca puteti vorbi despre orice si ca o iubesti suficient de mult incat sa rezolvati toate problemele care apar pe parcurs. 3. Sunt plictisite in dormitor Sexul practicat in aceeasi pozitie, in acelasi pat, in aceeasi casa, cu acceasi persoana poate deveni monoton, nu crezi? O aventura va creste nivelul adrenalinei partenerei tale. Pentru a evita rutina, evita repetitia. Plecati impreuna intr-un weekend romantic, faceti dragoste pe canapea la filme, sarut-o fara motiv... Gesturile neasteptate, spontane, vor alunga plictiseala. 4. Partenerii lor sunt distanti Femeile sunt fiinte emotionale. Nu au nevoie doar de sprijin fizic, dar si de sustinere emotionala. Atunci cand partenerul devine rece si distant, ea va cauta aceasta sustinere in bratele altui partener si ruptura devine inevitabila. Deci, ea nu te insala, ci merge mai departe si-si cauta alt partener de viata. Ca barbat, pentru a evita destramarea relatiei, trebuie sa inveti sa fii prezent in relatie. Chiar daca asta inseamna sa-i impartasesti toate problemele si angoasele tale, este mai bine sa vorbesti cu ea decat sa o pierzi, nu crezi?

5. Se simt neglijate/ignorate/nu sunt suficient apreciate Femeile au cele mai multe roluri intr-o relatie - ele fac menajul, rezolva treburile, fac cumparaturile, ingrijesc copii, merg la serviciu, etc. Atunci cand incepe sa se simta mai mult o sluga decat o iubita, atunci femeia va fi tentata sa te insele. Daca iti petreci prea mult timp la serviciu sau cu prietenii, ea va cauta atentia pe care o merita in alta parte. Nu trebuie sa renunti la job, la prieteni sau la lucrurile care iti plac, dar poti sa incepi prin a-i multimi pentru tot ceea ce face si sa te implici mai activ in casnicie. 6. Le lipseste intimitatea In aparenta aveti de toate, o casa, o masina iar copiii va sunt sanatosi. In interior insa, relatiei voastre ii lipseste ceea ce femeilor le place cel mai mult: intimitatea. Nu doar sexul le face pe femei sa se simta bine intr-o relatie. Este vorba de atingeri, saruturi, imbratisari si de multa, dar multa comunicare. Femeile tanjesc dupa ea si daca nu au parte de asa ceva, vor cauta intimitatea in alta parte. Pentru a imbunatati intimitatea, petreceti cat mai mult timp impreuna, faceti-va masaj, pregatiti cine romantice si faceti orice ar putea sa va aduca mai aproape unul de celalalt si sa va uneasca.

7. Din razbunare Nu, nu ai inselat-o cu alta femeie, dar ai cheltuit toti banii de vacanta la o iesire cu baietii sau te-a prins cu o minciuna maaare si i-ai frant inima. Acum ea nu mai are incredere in tine si vrea sa se razbune. Se simte ranita si tradata, vrea sa te faca sa suferi in acelasi mod si te insala. Pentru a-i redobandi increderea, nu este suficient sa-i spui ca-ti pare rau, trebuie sa i-o si arati. Actiunile au semnificatii mai importante decat cuvintele. 8. Le lipseste stima de sine Se stie ca sexul creste stima de sine atat la femei, cat si la barbati. Pe femei le face sa se simta mai sexi, mai frumoase, mai dorite, mai iubite. Daca sotia sau iubita ta are probleme cu stima de sine, asta nu inseamna ca te va insela in mod automat. Ai insa grija sa o faci sa se simta in siguranta in relatie si nu pierduta. Fii atent la ce vrea ea, pune-i intrebari si nu te retine de la a-i face complimente - putina lauda bucura orice femeie. 9. Din rautate Asa cum barbatii simt dorinta sa insele pentru ca asa vor ei, si unele femei au o anume rautate care abia asteapta ocazia favorabila pentru a se dezlantui. Acest comportament "zburdalnic" este de cele mai multe ori cauzat de schimbari majore din vietile femeilor cum ar fi pierderea in greutate, schimbarea jobului, prieteni noi sau tot felul de crize existentiale. Mentine deschise toate caile de comunicare cu partenera ta pentru a-i oferi sansa sa vorbeasca despre problemele ei, in loc sa aleaga bratele unui alt barbat pentru putina consolare si pasiune.

10. Nu au parte de destul sex Iti mai amintesti vremurile frumoase de la inceput cand "faceati prostii" cat era ziua de lunga? Ulterior, in aceasta combinatie au intrat responsabilitatile, copiii, cariera si, pana sa va dati seama, somnul a devenit mai important decat sexul. Femeilor le place sa se simta dorite iar daca barbatii nu le ofera asa ceva, vor fi tentate sa caute pasiunea sexuala in alta parte. Pentru a mentine vie flacara pasiunii, invita-ti partenera cat mai des in oras, trimite-i sms-uri provocatoare si fa tot posibilul ca saruturile, imbratisarile si sexul sa nu lipseasca din relatia voastra. http://www.roportal.ro

… ticalosia si prostia. Bine, treaca si fudulia

… uite ca Platon a avut inca o data dreptate: ticalosul e, fundamental, prost. Isi imagineaza ca-si face un bine cand, in realitate, isi face un rau. Si, am putea adauga, prostul mai e si fudul. Nu degeaba sustineau batranii ca “daca nu-i fudul, parca nici nu-i prost destul”. Pentru ca prostul care nu se fuduleste cu prostia-i, ci dimpotriva, se rusineaza de ea, nici nu e prost. Si nici ticalos nu e. A lui e Imparatia Cerurilor. Ticalosul e insa si prost si fudul, intr-o spirala vicioasa care se auto-alimenteaza si care nu mai poate fi asadar rezolvata decat din afara. De catre opinia publica. Asa ca pana nu rezolvam problema asta, racnind din rarunchi de indignare, degeaba ne agitam pe fineturi ideologice, reforma educatiei, bacalaureatul profesional, tinichigii versus filosofi sau “grupa zero”. Cand cineva incepe sa ti se usureze in crestetul capului iar tu discuti despre politici culturale si educationale se cuvine sa mergi sa te cauti. N-ai inteles nimic. Nu uita, insa: mai intai trebuie sa te stergi pe fata si sa-ti usuci parul. Eventual, sa-ti piaptani si barba. Si ce altceva se intampla de cateva luni? CV-uri falsificate, plagaturi dovedite si rasdovedite – si? S-a revoltat cineva? Si-a cerut cineva scuze? Si-a pus cineva macar de ochii lumii cenusa-n cap? Si-a pierdut cineva diploma? Postul la universitate? Pozitia publica? A fost aratat cu degetul, pus la stalpul infamiei? Daca asta nu e usurare in capul unui public care prefera sa trancaneasca despre “sisteme” si “hegemonii”, “valori consacrate”, “razboaie politice” – despre orice in afara gorilei din sufragerie – atunci nu stiu ce e. Incepem cu fudulia: prostul vrea recunoastere, vrea o zanganitoare, vrea o diploma. Si-aci intervine ticalosia: isi falsifica CV-ul, isi inventeaza masterate si-si plagiaza lucrarea de doctorat, ferm convins ca toata lumea face la fel. Continuam cu prostia: scandalul CV-urilor falsificate, plagiaturilor, etc dureaza de cateva luni bune. Daca nu esti prost, realizezi ca latul incepe sa se stranga, asa ca faci tot ce-ti sta in putinta sa-ti ascunzi urmele ticalosiei. Nu si daca esti prost. Daca esti prost, te lasi prins si dovedit. Apoi, pentru ca esti ticalos, mai incerci o smecherie: modificarea CV-ului DUPA ce totul a fost dovedit. Fudul, te mai iei si la harta cu ziaristii, ca vrei sa-ti mai reperezi si onoarea. Pentru ca esti prost si nu-ti dai seama nici in a douazecisincea ora ca asta nu se mai poate. Si uite-asa, cercul vicios al ticalosiei, prostiei si fuduliei se autointretine ba chiar isi mareste diametrul, inghitind oameni pana atunci integri. Cine sa-l sparga? Ponta? Sova? Andronescu? Sau Voiculescu? Asa ca voi continuati-va linistiti peroratiile despre crizele de sistem – capitalist, educational, sanatate si ce-o mai fi. Dar, daca la rastimpuri simtiti un lichid fierbinte prelingandu–vi-se de pe crestetul capului pana in barba, sa nu credeti ca e ploaie de vara. Ca nu e. de Alin Fumurescu http://voxpublica.realitatea.net

Parintii, copiii si joaca

Joaca este indispensabila in dezvoltarea normala a unui copil. Un preot de mir se spovedea la un parinte calugar. Dupa ce i-a nascut sotia, parintele de mir a primit de la calugarul duhovnic urmatorul cuvant: "Iti dau canon sa te joci cat poti de mult cu copilul tau." Parintele de mir, deosebit intru toate, a primit ca pe o mare mangaiere acest canon, pe care l-a implinit vreme de sapte ani... si inca il mai implineste. La randul sau, in chip duhovnicesc, calugarul a aratat ca intelege cu adevarat taina familiei, a parintilor si a cresterii copiilor. Inca de la nastere, copilul manifesta o inclinatie spre joaca. Mai apoi, prin joaca, copilul imita si cauta sa inteleaga mai bine lumea parintilor sai. Pentru fiecare copil, joaca este o activitate serioasa, in care el se implica total. Pentru aceasta, timpul pe care copilul il petrece jucandu-se trebuie respectat si valorificat cu multa atentie de catre parintii sai. Copilul nu se bucura insa atat de jucarii, cat se bucura de cel cu care se joaca. Parintii, copiii si joaca Joaca este mult mai mult decat a cumpara copilului jucarii si a-l lasa singur cu ele. Astazi, multi parinti cumpara pentru copiii lor cele mai scumpe jucarii si-i lasa pe acestia singuri, cerandu-le sa se joaca in liniste, in timp ce ei isi vad de viata lor personala (adevarat egoism). Unii ca acestia, desi trec in mod desavarsit cu vederea timpul si felul in care copiii lor se joaca, le pretind acestora sa aiba un comportament perfect, pedepsindu-i cu usurinta, atunci cand gresesc sau nu asculta. Pentru ca nu orice joaca este benefica, precum si nu orice jucarie, parintii trebuie sa se joace impreuna cu copilul, cautand sa-l ajute in formarea lui interioara, prin indreptarea acceselor de manie sau de violenta, atunci cand nu reuseste sa faca un lucru, precum si prin incurajarea atentiei si a rabdarii. Cand copilul se joaca frumos, cu grija si cu mila, acest lucru arata ca el are in minte un model frumos al omului care trebuie sa devina. Cand copilul se joaca insa intr-un mod agresiv, cu violenta si cu duritate, atunci el este deja supus unor tendinte patimase, care se vor transpune in viata de mai tarziu. Mai ales pe acestea din urma trebuie parintii sa le urmareasca si sa le vindece, cat inca se mai pot vindeca. Precum se stie, jucariile "programeaza" cumva comportamentul copilului, atat prin continutul lor, cat si prin utilizarea lor. Pentru fiecare copil, jucariile sunt purtatoare de informatii, acestea constituind lumea lui. Cand jucariile intruchipeaza personaje negative, agresive sau patimase (arme, roboti, monstri etc), ele devin "antijucarii", emanand o putere distructiva. Pentru a avea un copil dezvoltat normal, cu un suflet sanatos, parintii trebuie sa le aleaga cu grija jucariile acestuia. Multi copiii au uitat parca sa se mai bucure, ei fiind adesea tristi, posomorati, plictisiti etc. Bucuria unora ca acestia este inlocuita, cu o viteza inspaimantatoare, de o plictiseala sufocanta si de o starea bolnavicioasa. Am vazut adesea copii ai unor familii instarite, incarcati cu jucarii foarte scumpe, cum stau tristi, privind spre cei care se joaca in nisip sau alearga unul dupa celalalt. Singura bucurie a celor dintai vine in momentul in care alti copii se aduna in jurul jucariei lor. Atunci, intristarea este inlocuita de mandria de a avea un lucru pe care ceilalti nu il au. Bogatia materiala a parintilor duce adesea la saracia sufleteasca a copiilor, care sunt goliti de simplitate, de bucurie, de mila, de smerenie, de curatie etc. Cel bogat ii cumpara copilului cele mai scumpe si mai sofisticate jucarii, iar apoi il lasa pe acesta singur cu ele, pe cand cel sarac mai mult inventeaza jucarii, decat cumpara, insa nu il lasa pe copil singur, ci se aseaza langa el si se joaca impreuna. De multe ori, bogatia mananca in intregime timpul parintilor, le consuma energia si ii face inapti de a se mai juca rabdator impreuna cu copiii lor. Sunt convins ca, daca le-ar sta in putere, copiii ar lua banii alocati pentru jucarii si ar cumpara cu acestia o parte din timpul parintilor, spre a se juca impreuna cu ei. E mult mai bine sa te joci cu copilul tau, decat sa-i cumperi jucarii cu care, mai apoi, sa-l lasi singur. Petrecand impreuna acest timp de joaca, deosebit de important pentru copil, acesta se va simti mult mai atasat de parintii sai. Joaca de unul singur este foarte buna pentru copil, atunci cand survine in chip firesc, din cand in cand. A-l lasa insa pe copil de unul singur aproape tot timpul, doar cu jucariile, inseamna a nu-l iubi cu adevarat. Pentru ca iubirea este odihnitoare si jertfelnica, in acelasi timp, parintii nu trebuie sa vada o povara in a se juca impreuna cu copiii lor. Copiii plini de bucurie, care se joace neconditionat, atat singuri, cat si cu parintii lor, ne arata tocmai acea curatie la care suntem si noi chemati sa ajungem. Bucuria multor copiii vine tocmai din faptul ca parintii lor isi fac zilnic timp sa se joace impreuna cu ei, macar vreme de un ceas. Teodor Danalache www.crestinortodox.ro

Ultima femeie care a intrat in Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au adus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. In aceasta perioada au inceput sa se zideascas primele "lavre" athonite. Un loc rezervat monahilor Pentru a-i pune la adapost de diferitele pretentii ale locuitorilor de pe continent, imparatul Vasile I Macedoneanul, printr-un decret emis in anul 885, a oprit trecerea ilegala peste Canalul Xerxes, declarand in mod oficial Athosul ca "loc al calugarilor" si i-a scutit de plata oricarui fel de taxe catre Stat. Decretul imperial, numit "Avaton", interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. Aceasta masura a fost reconfirmata de imparatul Leon al VI-lea Filozoful, in anul 911, si de imparatul Roman I Lecapenul, in anul 920, care le-au ingaduit sa-si agoniseascasi bunuri personale. Generalul bizantin Nichifor Focas l-a ajutat foarte mult pe Sfantul Atanasie Athonitul, in zidirea primei mari manastiri athonite, Marea Lavra, in anul 963. Noua organizare monahala a Sfantului Atanasie se baza pe urmatoarele criterii: impunerea stilului chinovial, oprirea calugarilor de a poseda averi personale, interzicerea deosebirii dintre calugarii greci si cei apartinand altor popoare, supunerea tuturor monahilor unui protos, cu drepturi superioare fata de cele ale staretilor, oprirea intrarii pe teritoriul Athosului a femeilor, organizarea comunitatii monahale in mod independent fata de orice autoritate.

Toate aceste hotarari au fost stabilite legal, in anul 970, cand imparatul bizantin Ioan I Tzmiskes aproba un „Tipikon”, care urma sa aiba valabilitate pe intreg teritoriul Muntelui Athos. Acest act a fost semnat de Sfantul Atanasie Athonitul, alaturi de ceilalti 54 de conducatori ai asezamintelor monahale athonite, existente la acea vreme in Munte. Valabilitatea "avaton-ului" este confirmata de legislatia in vigoare, mai precis de articolul 186 din Carta Constitutionala a Muntelui Athos (1924), intrata in vigoare in anul 1926, prin ratificarea de catre Statul Grec, prin decretul din 10/26 septembrie 1926. Ultima femeie care a intrat in Sfantul Munte Athos In anul 385, dupa moartea primei sale sotii, Aelia Flaccilla, impreuna cu care a avut trei copii, Arcadie, Honorie si Aelia Pulcheria, imparatul Teodosie cel Mare s-a casatorit cu Galla, fiica imparatului Valentinian I. Impreuna cu cea de-a doua sotie, imparatul a avut doi copii, pe Gratian si pe Galla Plachida. Dintre cei doi copii, doar fiica a supravietuit, ajungand imparateasa.

Potrivit traditiei, Manastirea Vatoped a fost intemeiata pe la sfarsitul secolului al IV-lea, de catre imparatul Teodosie cel Mare. Odata, trecand cu corabia de la Roma, spre Constantinopol, printesa Galla Pachida a venit in Sfantul Munte Athos, spre a se inchina in ctitoria tatalui ei. Vrand sa intre in biserica, femeia a auzit o voce ca de tunet, venind din icoana Maicii Domnului, numita "Antifonitria": "Opreste-te si intoarce-te inapoi, caci eu sunt Imparateasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit sa tulburi linistea supusilor mei? Sa stii ca, de azi inainte, nici o femeie nu va mai calca pamantul sfant al acestui Munte." Credincioasa fiind, fiica imparatului s-a smerit si a plecat in graba din Sfantul Munte Athos. Icoana Maicii Domnului numita "Antifonitria", adica "Impotriva Graitoarea", este una dintre cele mai vechi icoane ale Maicii Domnului din Sfantul Munte Athos. Icoana se pastreaza inca si astazi in Manastirea Vatoped, zugravita pe peretele stang al pronaosului bisericii celei mari. Candele ard neincetat in fata acestei icoane slab luminata de putina lumina ce intra printr-o mica fereastra.

Desi traditia interzicerii intrarii femeilor in Sfantul Munte era deosebit de veche, aceasta nu a fost intarita printr-un edict imperial decat spre secolele X-XI. Astfel, pastorii vlahi intrau adesea in Munte, printre manastiri, pentru a-si paste turmele, impreuna cu familiile si obiceiurile lor. Aceste incursiuni au mai avut loc, chiar si dupa emiterea edictelor cu pricina. In vremea imparatului Alexie Comneanul, care a domnit intre anii 1081-1118, vlahii inca mai intrau in Sfantul Munte, cu turmele de oi si capre, dar si cu femeile si fetele lor. Astfel, multe pacate s-au savarsit in aceasta perioada, femeile, imbracate in haine barbatesti cutreierand intregul Munte. Despre acest lucru, un manuscris veche, spune: "Precum madineii isi gateau femeile si le aduceau inaintea poporului iudeu, spre a-l corupe si a-l indeparta de Dumnezeu, tot astfel, diavolul a intrat in sufletele vlahilor, de-si impodobeau sotiile si fetele in straie barbatesti, ca sa-i piarda pe acei ce voiau a trai evlavios." Cand monahii s-au plans imparatului Alexie, acesta i-a alungat indata pe vlahi. Dupa alungarea vlahilor, insa, monahii care erau mai neputinciosi au inceput sa le simta lipsa, gandindu-se la bunastarea acelora, care aveau din belsug lapte, branza, lana, carne, vin, petreceri etc. In cele din urma, imparatul si patriarhul au hotarat ca in Sfantul Munte Athos sa nu mai intre pascatorii de turme. Dragostea parintilor athoniti pentru orice femeie ! Fiind intrebat un parinte athonit, de ce calugarii tin atat de mult la "avaton-ul" Sfantului Munte, care interzice accesul femeilor in interior, acesta a raspuns, zicand: "Pentru ca iubesc femeile!" Cine are urechi de auzit, sa auda! In intreg Sfantul Munte nu se afla vreun parinte care sa urasca femeile, ori care sa le dispretuiasca. Toti calugarii athoniti indeamna familia spre fapte cuvioase si, cu multa dragoste, vorbesc despre mama si despre sotie, despre sot, despre tata si despre copii. Teodor Danalache www.crestinortodox.ro

DE CE REGELE MIHAI

Blestemul culturilor mici plasează România într-un spaţiu cultural, uneori chiar şi geografic, necunoscut pentru străini. De aceea, când participi, ca român, la o conferinţă internaţională, trebuie să munceşti mult mai mult decât un american, de exemplu, pentru a te remarca şi a demonstra că valoarea nu ţine seama de coordonate geopolitice. Am luat mereu acest blestem ca pe o provocare şi am căutat să îl transform în binecuvântare, stârnind străinilor dorinţa de a întâlni şi alţi români sau curiozitatea de descoperi şi mai mult din cultura română. Aşa s-a întâmplat şi la Caux, în Elveţia, unde, de trei ani, particip la Human Security Forum, alături de circa 400 de personalităţi din mediul guvernamental şi non guvernamental, diplomatic şi universitar din întreaga lume. Bucuria de a reîntâlni oameni care ştiau România prin mine, mi-a fost umbrită, în vara aceasta, de îngrijorarea lor pentru degringolada politică din ţară. România era prezentă, într-adevăr, la toate ştirile, şi nu într-un fel de care să fiu mândră. Cei care mă apreciau, acum mă compătimeau. Iluştrii noştri politicieni coborâseră România la nivelul ţărilor din lumea a treia. Cu această mâhnire în suflet, am nimerit, într-o zi, la masa de prânz lângă Dick. Nu ştiam cine e, dar am văzut că a plecat în timpul mesei. O doamnă în vârstă mi-a spus: “- Dick are emoţii. Va fi condus să-l viziteze pe Regele Mihai acasa la el. Sunt prieteni încă din tinereţe.” Dick are, într-adevăr, puţin peste 90 de ani. Vestea m-a emoţionat, de parcă eu însămi aş fi plecat după Dick… A doua zi oamenii mă opreau conspirativ: „Ai aflat? Însuşi Regele Mihai a deschis uşa!” „Ştii, erau aici şi Pincipesa Margareta împreună cu Principele Radu…”. „Principele Radu a vrut să ne servească personal cafeaua… Ce onoare…” „Trebuie să fiţi tare mândri voi, românii, să aveţi un Rege aşa de impozant şi aşa de umil…” „Prin anii 60, Regele Mihai şi Regina Ana veneau cu fetele aici. Uite, fetele se jucau acolo, lângă fereastră. Mai tîrziu s-au implicat şi ele, cu atâta dedicaţie în activităţile noastre din Initiatives of Change …” Aerul de legendă ce învăluia Familia Regală românească m-a făcut să-mi înalţ din nou privirea cu demnitate. Imaginea mocirlei politice din ţară se estompa şi pentru mine, şi pentru cei care, şi numai rostind numele Regelui Mihai, se luminau. România strălucea din nou prin Regele Mihai. Cum este firesc, dealtfel. Jurnal de bord, Sep 4, 2012 de AURORA MARTIN http://www.stelian-tanase.ro

Lucretiu Patrascanu - negociatorul de elita din Partidul Comunist

Oana Ilie Nascut la 4 noiembrie 1900 în Bacau, fiul lui D.D. Patrascanu, profesor, prozator, autor de manuale de istorie în perioada interbelica si promotor al revistei "Viata româneasca" (alaturi de G. Ibraileanu si C. Stere). Mama, la rândul ei, provenea dintr-o veche familie boiereasca. Studii: Licentiat în drept, doctor în stiinte economice, statistica si filozofie în Germania. Starea civila: casatorit cu arhitecta Herta Schwamern (botezata ortodox de catre Gala Galaction, pentru ca în perioada în care s-au cunoscut erau interzise mariajele mixte, români-evrei).

Întîlnirea cu Lenin În anul 1945, la mai putin de un an de la momentul 23 august 1944, apare un volum cu interviuri, realizate de Ion Biberi, cu personalitatile zilei, printre care îl regasim si pe Lucretiu Patrascanu. În cele 13 pagini, noul ministru al justitiei îsi povesteste viata, din care selectam o serie de informatii, interesante din perspectiva evolutiei sale ulterioare. Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: "Hotarâsem chiar ca sa-mi schimb numele în Stefan". Adolescenta i-a fost marcata de scrierile lui Sadoveanu, Caragiale, Bratescu-Voinesti, de literatura semanatorista, dar mai ales de cea rusa, si în mod deosebit de Dostoievski si Turgheniev. Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. "Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec". Atractia exercitata de revolutii si fenomenul social a fost extrem de puternica asupra tânarului Patrascanu, chiar daca între timp tatal sau trecuse la liberali. "Daca privesc înapoi sa-mi refac mintal viata, înteleg ca a trebuit sa devin luptator, si înca de timpuriu". Episodul la care face aluzie Patrascanu se petrecuse la Bacau, la sfârsitul primului razboi mondial, când a asistat la manifestarile antisemite ale colegilor sai: "Am reactionat violent. Nu puteam accepta aceasta ticalosie care ne degrada pe toti". Încadrarea în miscarea muncitoreasca a avut loc în anul 1919 când se înscrie în P.S.D., aripa maximalista, si a fost grabita de evenimentele din 13 decembrie 1918 (manifestatia din Piata Palatului dispersata prin forta). În 1921 devine colaborator al ziarului Tineretul socialist. "În jurul acestei gazete tineresti s-au grupat primele cadre comuniste si de fapt s-a format P.C. legal, câteva luni mai târziu". Un an mai târziu îl regasim ca redactor al ziarului Socialistul, organul de presa al P.C. Tot în aceasta perioada, constient de importanta pregatirii profesionale, opteaza pentru continuarea studiilor în Germania, unde va obtine doctoratul în economie politica, filozofie si statistica. Ulterior va motiva plecare în Germania prin sintagma "un bun marxist trebuie sa cunoasca bine limba germana". Aici va intra în contact cu miscarea muncitoreasca, activând un an în P.M. German, adâncindu-si doctrina.Un alt moment rememorat cu placere este întâlnirea cu Lenin, în 1922, la prima sa calatorie în U.R.S.S., cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Cominternului.

"Închisorile mele" Sub sintagma "închisorile mele", Patrascanu aduce în atentia interlocutorului, si implicit a viitorilor cititori ai lucrarii lui Biberi, câteva amanunte despre detentia sa, mentionând în treacat închisorile prin care a trecut, fara a da amanunte despre motivul arestarii si durata detentiei. Pentru elucidarea acestor aspecte, am apelat la lucrarea Laviniei Betea, Moartea unui lider comunist. În 1924, o data cu intrarea în vigoare a "legii Mârzescu", prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o "jumatate de ora", pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui. Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 - participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 - membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc. În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi. O noua arestare survine în 1940, fiind internat în lagarul de la Miercurea Ciuc. În urma unei crize de ficat este mutat la Bucuresti si ulterior eliberat. Libertatea dureaza putin, pentru ca în februarie este din nou încarcerat si, la interventiile mamei sale, la noul director al Sigurantei, gen. Emanoil Leoveanu, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Poiana Tapului. La 2 ianuarie 1943, este internat în lagarul de la Târgu Jiu, de unde va fi readus la Poiana Tapului, unde îl regasim în perioada premergatoare lui 23 august 1944. Desemnat pentru negocierile de la Palat Esecul evident al Germaniei în campania din Est a determinat fortele politice din România sa încerce iesirea din razboi. Discutiile au fost purtate atât de reprezentantii guvernului Antonescu, cât si de persoane mandatate de opozitie. Prin intermediul lui Barbu Stirbey, aflat la Cairo pentru tratarea armistitiului, Aliatii sugereaza atragerea comunistilor la tratative, chiar daca este un partid aflat în ilegalitate si are o slaba reprezentare la nivelul populatiei. Întrebarea fireasca, ce apare în acest moment, este de ce a fost preferat Lucretiu Patrascanu, când el cazuse oarecum în dizgratia partidului din care facea parte (prin eliminarea din Comitetul Central) si nici nu îndeplinise vreodata functii de conducere în ierarhia partidului? Cornelui Coposu declara, dupa 1990, ca Lucretiu Patrascanu a fost desemnat de Novikov (ambasadorul U.R.S.S. la Cairo). Dintre comunistii care au activat în ilegalitate: Foris, Constantinescu-Iasi, Petre Iosif, C. Agiu, Patrascanu, sovieticii l-au preferat pe cel din urma (varianta Coposu). O alta ipoteza este cea conform careia, rudenia cu Octav Ulea (maestrul de ceremonii al palatului) si legaturile interpersonale l-ar fi propulsat la tratativele cu Maniu si Bratianu si i-ar fi deschis larg usile Palatului. De altfel este un lucru cunoscut, ca, în întreaga perioada interbelica, în posturile înalte s-au aflat cunoscuti de-ai familiei Patrascanu. Cea de-a treia ipoteza îl consemneaza pe Lucretiu Patrascanu ca ales al fortelor democratice, datorita calitatilor intelectuale si umane. O data cu sfârsitul anului 1943 încep întrevederile cu Maniu. Mijlocite de secretara sa, întâlnirile s-au petrecut, în marea lor majoritate, în locuinta din Dr. Marcovici nr. 9, la etajul al saselea, unde se afla apartamentul lui Corneliu Coposu, sau în strada Ion Ghica nr. 4, la etajul cinci, unde locuia Emil Ghilezan. Prima dintre ele s-a desfasurat la 28 noiembrie 1943, pâna la sfârsitul anului mai având loc înca doua, iar la începutul anului 1944 tot doua. Discutiile erau axate pe rasturnarea regimului Antonescu si reinstaurarea institutiilor democratice din România. La prima dintre ele, "Dl. Maniu a voit sa stie - declara Nicolae Penescu, în 1953 (în timpul anchetarii lui Lucretiu Patrascanu) de ce forte dispune P.C.R., în special în capitala, la care dl. Patrascanu a raspuns vag, evitând precizatiuni. Maniu a pus ca conditiune a colaborarii cu P.C.R. o declaratie în favoarea Basarabiei. Dl. Patrascanu nu a acceptat aceasta conditiune. Atunci dl. Maniu a cerut ca cel putin P.C.R. sa intervina pe lânga P.C. al U.R.S.S. în favoarea Basarabiei (...) De aceea conversatiunea nu a avut rezultat". Urmatoarele întruniri au intrat pe un fagas normal, Partidul Comunist clarificându-si pozitia fata de monarhie si institutiile democratice ale României. "Dl. Patrascanu a asigurat ca, desi principial, P.C. pastreaza o atitudine republicana socoteste problema monarhie sau republica, o chestiune neactuala, iar în cazul în care regele va actiona pentru scoaterea României din razboiul lui Hitler, P.C., prin C.C., întelege sa-l sprijine cu toata vigoarea". Propus sa conduca noul guvern democratic, Maniu refuza În ceea ce priveste legatura cu Palatul, Ioan Mocsony-Styrcea, maresal al Palatului, povesteste ca prima întâlnire a lui Lucretiu Patrascanu cu Regele a avut loc în aprilie 1944, la ferma din Pantelimon a colonelului Ulea, iar discutiile s-au axat în jurul constituirii F.N.D. În toata aceasta perioada, omul de legatura între Lucretiu Patrascanu si Palat a fost Mocsony-Stârcea. Legaturile cu P.S.D., cel de-al patrulea membru al B.N.D., au fost ca si inexistente pâna în 1943, însa, dupa semnarea conventiei B.N.D., Lucretiu Patrascanu i-a cerut lui Constantin Titel Petrescu o întrevedere în doi (prin intermediul lui B. Zilber) pentru a discuta atitudinea pe care trebuie s-o adopte fata de Maniu pentru a grabi deznodamântul. Ultima discutie dintre cei doi are loc în dupa-amiaza zilei de 23 august, acasa la Sabin Manuila, unde vor primi si vestea arestarii maresalului, în timp ce ultima întrevedere cu Maniu avusese loc cu putine zile înainte de 23 august, în scopul de a-l convinge pe acesta din urma sa accepte prezidarea unui guvern democratic, dupa înlaturarea lui Antonescu. La presiunile lui Lucretiu Patrascanu, Maniu avea sa remarce: "Draguta, eu nu sunt obisnuit sa lucreze cu revolverul la tâmpla". Patrascanu însa i-a raspuns: "Este revolverul constiintei si al datoriei, domnule Maniu". Efectul discutiei n-a fost cel scontat, Maniu legându-si raspunsul de consultarile cu Bratianu. Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi. Este si cazul lui Lucretiu Patrascanu, care publica, la 23 august 1945, în România Libera, un articol despre rolul lui în actul de la 23 august. "A existat o pregatire, si înca foarte intensa, cu o mobilizare de oameni si de forte, legata de mari primejdii (...) Pregatirile loviturii de la 23 august erau terminate înca de la sfârsitul lunii iunie. Se mai discuta formula politica si în gasirea ei întâmpinam rezistente (...) S-a luat hotarârea de a pregati proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din primul moment. Am pasit imediat la redactarea proclamatiei (...) Textul pe care-l pregatisem a fost acceptat în întregime, dupa o oarecare discutie". Trei întîlniri la Palat În pregatirea lui 23 august s-au tinut trei sedinte la Palat, sub presedintia Regelui. Problema spinoasa era cum sa intru la Palat, sustragându-ma nu numai pazei exterioare, ci si eventualilor spioni, recrutati de Ghestapo si de Siguranta, în chiar interiorul palatului". Este lesne de observat aparitia tendintei Partidului Comunist de a acapara actul de la 23 august si de a o transforma într-un bun propriu. Conform acestui articol, P.C. a fost principalul artizan al momentului 23 august, în timp ce Regele si celelalte forte democratice implicate au avut rol decorativ. Ar fi împotriva firii sa negam rolul lui Patrascanu în actul de la 23 august, dar de aici si pâna la a i se conferi rolul principal, si prin extensie Partidului Comunist, este o cale foarte lunga. Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a "Proclamatiei pentru Tara" si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L. Ca un ultim aspect, dar în nici un caz ca un element subsidiar, trebuie luata în calcul personalitatea lui Lucretiu Patrascanu. Intelectual fin, încrezator în dogmele marxiste, se impune în memoria generatiilor care i-au succedat ca o pata de culoare în cadrul Partidului Comunist. Sacrificarea lui de catre Dej, în 1954, când atât Stalin, cât si Beria, nu mai reprezentau nimic pentru Kremlin, ramâne un mare semn de întrebare. Toti cei care au trait momentul sau l-au studiat îndeaproape, considera asasinarea lui Patrascanu ca un act gratuit de care Dej se face (în principal) vinovat. Chiar si prietenii si sustinatorii lui Dej (cazul lui Maurer) considera asasinatul ca marea greseala politica a lui Dej. Cu toate acestea nu trebuie uitat faptul ca, pâna la arestare, Lucretiu Patrascanu s-a aflat în fruntea Ministerului de Justitie, de unde "a patronat" activitatea Tribunalului Poporului si a gestionat aplicarea legii criminalilor de razboi. Ba chiar mai mult de atât, cumnatul sau, avocatul Petre Pandrea, în lucrarea autobiografica Memoriile mandarinului valah, ni-l prezinta pe Lucretiu Patrascanu ca pe o persoana lipsita de vointa, condus în toate actiunile sale de Herta si Belu Zilber. Si peste toate aceste frânturi de amintire vine imaginea pe care Patrascanu a avut-o în ochii lui Corneliu Coposu: "Am fost prieteni" (Corneliu Coposu a fost anchetat si aruncat pentru 17 ani în temnitele comuniste, chiar în timpul în care Lucretiu Patrascanu era ministru la Justitie).

Iertarea

Iertarea este un atribut dumnezeiesc. Nu trebuie sa facem un efort ca sa ne dam seama de neputinta noastra de a ierta. Dar pe masura ce Ii facem loc lui Dumnezeu in fiinta noastra, primim si putere sa iertam. Iar cand Il punem pe Dumnezeu tot timpul in centrul atentiei noastre, atunci iertam orice fapta, fara a mai fi rugati.

Iertarea nu-i usoara, e chiar imposibila atunci cand omul ramane la puterile sale. Numai cine nu a iertat, poate spune ca este usor sa ierti. Pentru inceput, omul trebuie sa incerce sa nu urasca pe cel ce i-a gresit. Apoi trebuie sa aiba in vedere ca Mantuitorul S-a jertfit si pentru cel care i-a facut rau. Deci, daca Insusi Dumnezeu l-a iertat, de vreme ce a murit pentru el, atunci si noi suntem datori sa iertam daca dorim sa ajungem la asemanarea cu El. Iar lucrul de care nu trebuie sa uitam niciodata, este acela de a-I cere neincetat lui Dumnezeu putere de a ierta. De ce este important sa iertam? Pentru ca numai asa ne intarim in iubire. Cine nu iarta, nu iubeste. Si cine nu-si iubeste semenii, nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu. A ierta este semnul prezentei lui Dumnezeu in noi. Adevarata iertare este insotita de uitare. Parintele Nicolae Steinhardt spunea ca iertarea neinsotita de uitare nu inseamna nimic, e vorba goala, flecareala, amagire si masca a tinerii de minte a raului. Si in acest sens, amintea de parintele George Teodorescu care obisnuia sa le spuna enoriasilor: "Vin la mine barbati ori femei si graiesc: de iertat il iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le raspund: zici ca ierti, dar ca nu poti uita. Prea bine. Ti-ar placea insa, dupa ce te voi fi spovedit si-ti voi fi pus patrafirul pe cap si voi fi rostit: te iert si te dezleg, sa vezi ca sare Hristos de colo si-mi striga: l-oi fi iertand, Sfintia Ta, dar sa stii ca Eu unul nu-l uit. Aud?". Iertarea pacatelor noastre de catre Dumnezeu este conditionata de iertarea gresitilor nostri: "Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc" (Matei 6, 14). Iertand celor care ne gresesc, ne facem partasi de dragostea cu care Dumnezeu iubeste lumea. Din nefericire, de multe ori cand ne aflam cu fata catre Dumnezeu nu mai luam seama la ce rostim - ca Ii cerem sa ne ierte in masura in care noi am iertat: “Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6, 12). Iar alteori, dupa ce am cerut iertare, ne intoarcem catre semeni insotiti de uitare, nu mai tinem seama ca trebuie sa iertam pentru a o primi. Sau mai bine zis uitam ca noi facem inceputul iertarii noastre, ca noi suntem stapanii judecarii noastre: "Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe aproapele tau, te voi ierta si Eu!" Daca oamenii s-ar cerceta pe ei insisi ar putea vedea ca iarta foarte putin sau chiar deloc. Pierdem din vedere ca masura iubirii pentru cineva este masura iertarii pe care suntem in stare sa o facem pentru el. Un alt lucru pe care as dori sa-l scot in evidenta atunci cand vorbim de iertare, este ca indiferent de pacatul in care am cazut, sa ne ferim de credinta ca el intrece puterea de iertare a lui Dumnezeu. O astfel de credinta este pricina de deznadejde. Si ramanand in ea, ajungem sa ne asemanam cu Iuda, care a crezut ca Hristos nu este atat de bun ca sa-l ierte. Si stim cum a trecut la cele vesnice. In concluzie, va indemn sa nu mizati pe ceea ce promoveaza cultura moderna pentru refacerea relatiilor umane: negocierea, justitia etc. Traiti cu constiinta ca Dumnezeu, in nemasurata Sa dragoste, ne-a daruit puterea de a ierta. Iar cand simtiti ca nu mai aveti putere sa iertati, ganditi-va ca Dumnezeu a murit si pentru cel care v-a gresit. Adrian Cocosila www.crestinortodox.ro

Corina Martin Președinte ANAT – “Cel mai mare susţinător al meu este soţul meu”

Doamna Martin s-a născut în Constanţa. A absolvit, în 1990, Facultatea de Economia Serviciilor de Alimentație Publică și Turism din cadrul ASE, singura facultate de turism la vremea respectiva. În 1990, a fost primul angajat al agenției Nouvelles Frontieres – Simpaturism din Constanța, între 1992 și 1998 fiind director al acestei filiale. În 1998 înfiinteaza propria agentie de turism, Mistral Voyages, pe care o conduce și în prezent. Membru ANAT din 1998, Corina Martin este aleasa, în 2004, vicepreședinte al Consiliului Regional ANAT SE, iar în 2006, presedinte al ANAT SE. În 2007 a reușit să înființeze, cu succes, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral. Din 2007, este și trainer autorizat ANAT. Printre viitoarele proiecte se numără contribuția la dezvoltarea Litoralului românesc și implicarea în hotelarie, prin dezvoltarea unei structuri hoteliere în zona Bran – Moieciu. Interviu CORINA MARTIN Reporter: Ce v-a făcut să urmați o carieră în turism? Corina Martin: La 16-18 ani, oscilam între medicină și drept, însă mă atrăgeau profesiile în care relaţionarea cu oamenii era esenţială, pe lângă faptul că îmi imaginam că a descoperi lumea trebuie să fie cea mai mare realizare. Am ales, aproape inconștient, ASE-UL, şi am intrat între primii la singura grupă de Turism de la acea vreme, din întreaga ţară, o facultate considerată de elită în ASE, la acel moment. Am lucrat în perioada studenţiei, mai ales că ne obliga şi practica specifică facultăţii – şi în recepţie, şi în ghidărie, şi ca ospătar . În mod firesc, am început să înţeleg mai bine şi mai profund mediul în care lucrăm, şi am ajuns să îmi doresc să fac mai mult pentru acest domeniu. Îmi place mult ceea ce fac, domeniul nostru este extrem de bogat şi complex, relaţionezi şi comunici mult cu oamenii, şi asta îmi aduce nenumărate provocări şi împliniri deopotrivă. R: Cum v-ați cunoscut soțul? C.M.: Ne-am cunoscut într-un mod neobişnuit, într-o delegaţie în Japonia, cu ocazia înfrăţirii Constanței cu oraşul Yokohama. Japonia şi compania aeriană KLM, în zborul căreia ne-am cunoscut – au rămas şi acum într- un loc anume în sufletul nostru; După 11 ore de zbor, mi s-a spus ” Tu o să fii soţia mea , oriunde vei merge pe pământul ăsta …” Şi aşa a fost, deşi nu a fost nici simplu, şi nici obişnuit. R: Îl deranjează pe soțul dumneavoastră că sunteți mai cunoscută decît dînsul? C.M.: Nu, nu îl dreanjează, mai ales că mă susţine şi mă încurajează mereu în ceea ce fac . Condiţia esenţială pentru a avea succes nu este doar aceea de a avea anumite calităţi sau daruri din naştere . Cel mai important este că aceste calităţi să fie potenţate de mediul în care trăieşti, de cei lângă care trăieşti, de susţinerea şi încurajarea lor. Ceea ce ai în tine, nativ, poate fi reprimat sau dezvoltat, în funcţie de condiţiile în care trăieşti şi evoluezi. Ceea ce sunt eu astăzi i se datorează, în mare măsură, soţului meu – cel care este punctul meu de sprijin, cel care m-a modelat şi m-a format în modul complex în care gândesc astăzi. În ceea ce-l priveşte, însă, lui nu îi place să iasă în față, deşi este un excelent mediator, un comunicator abil şi convingător. Nu îi plac însă reflectoarele, ci strategia din spatele acestora. R: Cum vă împărțiți între afaceri și viața de familie? C.M.: Este foarte greu să conduci 3 organizaţii asociative ( cel mai puternic patronat din turism- ANAT, cea mai solidă asociaţie de promovare şi dezvoltare a turismului regionala – Litoral-Delta Dunării, dar şi o federaţie naţională – F.A.P.T ) . În toate aceste organizaţii Preşedintele lucrează benevol, nu există remuneraţie sau acoperirea cheltuielilor proprii. Şi pentru o asemenea muncă ai sau nu calităţi care să te ajute. Trebuie să fii acel gen de om, rar din păcate, care pune beneficiul comunităţii mai presus decât beneficiul şi interesele personale. Puţini aleg să muncească în folosul comunităţii, cei mai mulţi urmăresc doar conturile personale, cum poate că este şi firesc. Dincolo de activitatea major dedicată proiectelor comunităţii, conduc activitatea agenţiei de turism şi pe cea a hotelului deschis anul trecut în Moieciu. Familia mea ar avea mai multă nevoie de mine, este adevărat, însă acum este ceva mai uşor să le îmbin, pentru că toţi cei 3 copii învaţă în Anglia de anul trecut ( 2 băieţi de 10 şi 11 ani şi o fiică de 17 ani ) , şi “acasă” înseamnă numai eu şi soţul meu în acest moment, dincolo de vizitele periodice la copii. A fost mai greu însă în primii ani de viaţa ai copiiilor mei, când mama din mine a trebuit să fie mult mai prezentă . R.: Vă susține familia în ceea ce faceți? C.M.:Cel mai mare susţinător al meu este soţul meu, iar pentru copii a sosit vremea în care ei să înţeleagă de ce lipsesc mult din viaţa lor, pentru că mă văd des în presă sau în misiunile şi campanille de care mă ocup, şi asta începe să fie o explicaţie de care ei încep să fie şi mândri. Până acum un an -doi, însă, le era greu să accepte de ce mama lor nu îi duce la şcoală nu îi ia de la şcoală, şi ajunge greu la serbări şi şedinţe. Acum însă înţeleg că în viaţă nu primim nimic gratuit, şi că orice avem sau câştigăm, înseamnă muncă multă. De atfel, încercăm ca, prin exemplul meu şi al soţului, să îi învăţăm că trebuie să îţi asumi responsabilităţi . R.: Este greu să fii Președinte ANAT? C.M.: ANAT înseamnă un patronat, deci interesele a peste 850 de investori privaţi la nivel naţional, activi pe piaţa agenţiilor de turism. Este cel mai puternic patronat din turism în România, şi nu este uşor să coordonezi o activitate construită în 20 de ani de activitate, la un mod care să se vadă şi care să conteze. În plus, sunt foarte ambiţioasă şi ţin mult ca, la finalul mandatului meu, să se vadă ceea ce laşi în urmă. Important este, însă, să ştii să faci echipă, să aduni oameni şi idei în jurul tău, să ştii să atragi proiecte şi campanii, să îţi asumi că duci lucrurile înainte. Şi dacă reuşeşti să ai alături echipa şi să dezvolţi proiecte, nu este greu . R.: Ce veți face ca turismul românesc să fie pe primul loc în lume? C.M.:Este imposibil ca turismul românesc să ajungă vreodată pe primul loc în lume. Nu la asta aspiram, ci la un loc care să înceapă să crească vizibil, în preferinţele turiştilor străini, când vine vorba de a alege o destinaţie de vacanţă. Avem o ţară frumoasă şi dăruită de Dumnezeu cu un peisaj şi resurse bogate, pe care nu am ştiut să le dezvoltăm şi de care nu am reuşit să profităm. Este nedrept cum nesocotim ceea ce ni s-a oferit, şi sper să vină vremea în care să fim conştienţi că numai de noi depinde să schimbăm asta. Romanii s-au obişnuit, din păcate, să aştepte să li se dea ceva, de la cineva – să dea statul, să dea Guvernul, Primăria, Dumnezeu … Noi, însă, ce facem până atunci ?? Ar trebui să începem să ne suflecăm mânecile şi să ne apucăm de treabă . R.: Cu ce nouţați atrageți cliențîi anul acesta pe litoralul românesc? C.M.: Pregătim o deschidere de Sezon cu o nouă Parada a Litoralului, ca şi anul trecut, pentru că a fost foarte bine primită de turişti şi de constănţeni, chiar. Tarifele sezonului sunt mai mici chiar şi faţă de cele din anul trecut ( deja reduse ), lansăm în curând “ Litoralul pentru toţi ” şi ” Seniori pe Litoral ” – acesta fiind un program cu adevărat nou, dedicat vârstei a treia ; Efortul de a promova Litoralul exclusiv prin programele şi ofertele speciale ale agenţiilor ANAT, în parteneriat cu hotelierii de pe Litoral, trebuie conjugat cu efortul autorităţilor locale, care însă au bugete reduse major în acest an, ceea ce nu ne lasă speranţe în ceea ce priveşte evenimente şi festivaluri în această vară. Asociaţia Litoral va încerca să suplinească, din nou, aceste deficienţe – prin coagularea tuturor operatorilor din turismul local, alături de autorităţile locale şi alături de Minister, dacă se va dori promovarea Litoralului în acest an. Am creat foarte multe evenimente în ultimii 4 ani, de când am înfiinţat Asociaţia Litoral – Revelionul Turismului la Mare, Bursa Litoral, Balul Litoralului, Cu NATO pe Litoral, Parada Litoralului, am atras showuri aeriene, festivaluri de modă şi muzica, sportive, internaţionale sau naţionale – şi multe dintre acestea s-au făcut cu bugete foarte mici, dar cu foarte mult suflet şi ambiţie, pentru că, permanent, am dorit să arătăm că se poate ! Pregătim în acest moment un mega show aerian pentru iunie, la care dorim să atragem mulţi vizitatori, şi tot în capitolul noutăţi includem şi noi rute aeriene de pe aeroportul Constanța, care să deschidă Europa şi mai mult către Litoral şi Delta Dunării. Negociem cu o companie aeriană pentru a creşte şi mai mult traficul aerian către destinaţia noastră, aşa cum ne-am angajat la înfiinţarea Asociaţiei noastre . R.: Ce părere aveți despre declarățiile doamnei Udrea cu vedere la turismul românesc? C.M.:Am păreri diferite despre declaraţiile Doamnei Ministru, uneori pozitive, alteori mai rezervate . Uneori, dacă nu ai cunoştinţe suficiente faţă de o temă anume, acesta nefiind domeniul în care te-ai pregătit, poţi face şi declaraţii mai puţin inspirate. Ceea ce trebuie să apreciez,însă, este faptul că este cel mai vizibil ministru al turismului de mulţi ani încoace, şi asta se vede . Înainte nu se vorbea de turism mai deloc în România . Avem şi şansa, şi neşansa, uneori, că acum, de 2 ani încoace, să se vorbească atât de mult de turism pe toate canalele massmedia, şi în turism, credeţi-mă, publicitatea este bună oricând – şi cea pozitivă, şi cea negativă. Doamnei Udrea nu i-am dat nici o şansă la început, nu numai eu, ci majoritatea colegilor mei. Cu toate astea, trebuie să apreciez că a învăţat repede ce înseamnă aceasta industrie, şi apreciez disponibilitatea de a face multe într-un timp scurt, pentru turismul românesc. Deocamdată, însă, suntem departe de a vedea rezultatele, pentru că doi ani de ambiţie încă nu pot echivala cu 18 ani de absenţă a statutului din acest domeniu. Nu putem nega, însă, că este un ministru extrem de activ, şi acest lucru i se datorează . R.: Face ceva doamnă Ministru pentru a promova turismul în lume? C.M.:Doamna ministru face destul de multe faţă de predecesorii săi, mai multe decât au reuşit să facă oameni care au venit din industrie, chiar. Este adevărat că asta se datorează sprijinului politic major pe care îl are. Cu tot sprijinul politic, însă, puţini oameni ar avea capacitatea de a dori şi încerca, măcar, să schimbe atât de multe în urma lor . O apreciez, din acest punct de vedere. Are nevoie, însă, de o echipă solidă şi bine informată, care să o susţină în ceea ce doreşte şi poate să facă. R.: Un mesaj pentru cititotii InfoPress? C.M.:Le doresc să vă urmărească în continuare, aşa cum vă urmăresc şi eu …