Ultima femeie care a intrat in Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au adus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. In aceasta perioada au inceput sa se zideascas primele "lavre" athonite. Un loc rezervat monahilor Pentru a-i pune la adapost de diferitele pretentii ale locuitorilor de pe continent, imparatul Vasile I Macedoneanul, printr-un decret emis in anul 885, a oprit trecerea ilegala peste Canalul Xerxes, declarand in mod oficial Athosul ca "loc al calugarilor" si i-a scutit de plata oricarui fel de taxe catre Stat. Decretul imperial, numit "Avaton", interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. Aceasta masura a fost reconfirmata de imparatul Leon al VI-lea Filozoful, in anul 911, si de imparatul Roman I Lecapenul, in anul 920, care le-au ingaduit sa-si agoniseascasi bunuri personale. Generalul bizantin Nichifor Focas l-a ajutat foarte mult pe Sfantul Atanasie Athonitul, in zidirea primei mari manastiri athonite, Marea Lavra, in anul 963. Noua organizare monahala a Sfantului Atanasie se baza pe urmatoarele criterii: impunerea stilului chinovial, oprirea calugarilor de a poseda averi personale, interzicerea deosebirii dintre calugarii greci si cei apartinand altor popoare, supunerea tuturor monahilor unui protos, cu drepturi superioare fata de cele ale staretilor, oprirea intrarii pe teritoriul Athosului a femeilor, organizarea comunitatii monahale in mod independent fata de orice autoritate.

Toate aceste hotarari au fost stabilite legal, in anul 970, cand imparatul bizantin Ioan I Tzmiskes aproba un „Tipikon”, care urma sa aiba valabilitate pe intreg teritoriul Muntelui Athos. Acest act a fost semnat de Sfantul Atanasie Athonitul, alaturi de ceilalti 54 de conducatori ai asezamintelor monahale athonite, existente la acea vreme in Munte. Valabilitatea "avaton-ului" este confirmata de legislatia in vigoare, mai precis de articolul 186 din Carta Constitutionala a Muntelui Athos (1924), intrata in vigoare in anul 1926, prin ratificarea de catre Statul Grec, prin decretul din 10/26 septembrie 1926. Ultima femeie care a intrat in Sfantul Munte Athos In anul 385, dupa moartea primei sale sotii, Aelia Flaccilla, impreuna cu care a avut trei copii, Arcadie, Honorie si Aelia Pulcheria, imparatul Teodosie cel Mare s-a casatorit cu Galla, fiica imparatului Valentinian I. Impreuna cu cea de-a doua sotie, imparatul a avut doi copii, pe Gratian si pe Galla Plachida. Dintre cei doi copii, doar fiica a supravietuit, ajungand imparateasa.

Potrivit traditiei, Manastirea Vatoped a fost intemeiata pe la sfarsitul secolului al IV-lea, de catre imparatul Teodosie cel Mare. Odata, trecand cu corabia de la Roma, spre Constantinopol, printesa Galla Pachida a venit in Sfantul Munte Athos, spre a se inchina in ctitoria tatalui ei. Vrand sa intre in biserica, femeia a auzit o voce ca de tunet, venind din icoana Maicii Domnului, numita "Antifonitria": "Opreste-te si intoarce-te inapoi, caci eu sunt Imparateasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit sa tulburi linistea supusilor mei? Sa stii ca, de azi inainte, nici o femeie nu va mai calca pamantul sfant al acestui Munte." Credincioasa fiind, fiica imparatului s-a smerit si a plecat in graba din Sfantul Munte Athos. Icoana Maicii Domnului numita "Antifonitria", adica "Impotriva Graitoarea", este una dintre cele mai vechi icoane ale Maicii Domnului din Sfantul Munte Athos. Icoana se pastreaza inca si astazi in Manastirea Vatoped, zugravita pe peretele stang al pronaosului bisericii celei mari. Candele ard neincetat in fata acestei icoane slab luminata de putina lumina ce intra printr-o mica fereastra.

Desi traditia interzicerii intrarii femeilor in Sfantul Munte era deosebit de veche, aceasta nu a fost intarita printr-un edict imperial decat spre secolele X-XI. Astfel, pastorii vlahi intrau adesea in Munte, printre manastiri, pentru a-si paste turmele, impreuna cu familiile si obiceiurile lor. Aceste incursiuni au mai avut loc, chiar si dupa emiterea edictelor cu pricina. In vremea imparatului Alexie Comneanul, care a domnit intre anii 1081-1118, vlahii inca mai intrau in Sfantul Munte, cu turmele de oi si capre, dar si cu femeile si fetele lor. Astfel, multe pacate s-au savarsit in aceasta perioada, femeile, imbracate in haine barbatesti cutreierand intregul Munte. Despre acest lucru, un manuscris veche, spune: "Precum madineii isi gateau femeile si le aduceau inaintea poporului iudeu, spre a-l corupe si a-l indeparta de Dumnezeu, tot astfel, diavolul a intrat in sufletele vlahilor, de-si impodobeau sotiile si fetele in straie barbatesti, ca sa-i piarda pe acei ce voiau a trai evlavios." Cand monahii s-au plans imparatului Alexie, acesta i-a alungat indata pe vlahi. Dupa alungarea vlahilor, insa, monahii care erau mai neputinciosi au inceput sa le simta lipsa, gandindu-se la bunastarea acelora, care aveau din belsug lapte, branza, lana, carne, vin, petreceri etc. In cele din urma, imparatul si patriarhul au hotarat ca in Sfantul Munte Athos sa nu mai intre pascatorii de turme. Dragostea parintilor athoniti pentru orice femeie ! Fiind intrebat un parinte athonit, de ce calugarii tin atat de mult la "avaton-ul" Sfantului Munte, care interzice accesul femeilor in interior, acesta a raspuns, zicand: "Pentru ca iubesc femeile!" Cine are urechi de auzit, sa auda! In intreg Sfantul Munte nu se afla vreun parinte care sa urasca femeile, ori care sa le dispretuiasca. Toti calugarii athoniti indeamna familia spre fapte cuvioase si, cu multa dragoste, vorbesc despre mama si despre sotie, despre sot, despre tata si despre copii. Teodor Danalache www.crestinortodox.ro

DE CE REGELE MIHAI

Blestemul culturilor mici plasează România într-un spaţiu cultural, uneori chiar şi geografic, necunoscut pentru străini. De aceea, când participi, ca român, la o conferinţă internaţională, trebuie să munceşti mult mai mult decât un american, de exemplu, pentru a te remarca şi a demonstra că valoarea nu ţine seama de coordonate geopolitice. Am luat mereu acest blestem ca pe o provocare şi am căutat să îl transform în binecuvântare, stârnind străinilor dorinţa de a întâlni şi alţi români sau curiozitatea de descoperi şi mai mult din cultura română. Aşa s-a întâmplat şi la Caux, în Elveţia, unde, de trei ani, particip la Human Security Forum, alături de circa 400 de personalităţi din mediul guvernamental şi non guvernamental, diplomatic şi universitar din întreaga lume. Bucuria de a reîntâlni oameni care ştiau România prin mine, mi-a fost umbrită, în vara aceasta, de îngrijorarea lor pentru degringolada politică din ţară. România era prezentă, într-adevăr, la toate ştirile, şi nu într-un fel de care să fiu mândră. Cei care mă apreciau, acum mă compătimeau. Iluştrii noştri politicieni coborâseră România la nivelul ţărilor din lumea a treia. Cu această mâhnire în suflet, am nimerit, într-o zi, la masa de prânz lângă Dick. Nu ştiam cine e, dar am văzut că a plecat în timpul mesei. O doamnă în vârstă mi-a spus: “- Dick are emoţii. Va fi condus să-l viziteze pe Regele Mihai acasa la el. Sunt prieteni încă din tinereţe.” Dick are, într-adevăr, puţin peste 90 de ani. Vestea m-a emoţionat, de parcă eu însămi aş fi plecat după Dick… A doua zi oamenii mă opreau conspirativ: „Ai aflat? Însuşi Regele Mihai a deschis uşa!” „Ştii, erau aici şi Pincipesa Margareta împreună cu Principele Radu…”. „Principele Radu a vrut să ne servească personal cafeaua… Ce onoare…” „Trebuie să fiţi tare mândri voi, românii, să aveţi un Rege aşa de impozant şi aşa de umil…” „Prin anii 60, Regele Mihai şi Regina Ana veneau cu fetele aici. Uite, fetele se jucau acolo, lângă fereastră. Mai tîrziu s-au implicat şi ele, cu atâta dedicaţie în activităţile noastre din Initiatives of Change …” Aerul de legendă ce învăluia Familia Regală românească m-a făcut să-mi înalţ din nou privirea cu demnitate. Imaginea mocirlei politice din ţară se estompa şi pentru mine, şi pentru cei care, şi numai rostind numele Regelui Mihai, se luminau. România strălucea din nou prin Regele Mihai. Cum este firesc, dealtfel. Jurnal de bord, Sep 4, 2012 de AURORA MARTIN http://www.stelian-tanase.ro

Lucretiu Patrascanu - negociatorul de elita din Partidul Comunist

Oana Ilie Nascut la 4 noiembrie 1900 în Bacau, fiul lui D.D. Patrascanu, profesor, prozator, autor de manuale de istorie în perioada interbelica si promotor al revistei "Viata româneasca" (alaturi de G. Ibraileanu si C. Stere). Mama, la rândul ei, provenea dintr-o veche familie boiereasca. Studii: Licentiat în drept, doctor în stiinte economice, statistica si filozofie în Germania. Starea civila: casatorit cu arhitecta Herta Schwamern (botezata ortodox de catre Gala Galaction, pentru ca în perioada în care s-au cunoscut erau interzise mariajele mixte, români-evrei).

Întîlnirea cu Lenin În anul 1945, la mai putin de un an de la momentul 23 august 1944, apare un volum cu interviuri, realizate de Ion Biberi, cu personalitatile zilei, printre care îl regasim si pe Lucretiu Patrascanu. În cele 13 pagini, noul ministru al justitiei îsi povesteste viata, din care selectam o serie de informatii, interesante din perspectiva evolutiei sale ulterioare. Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: "Hotarâsem chiar ca sa-mi schimb numele în Stefan". Adolescenta i-a fost marcata de scrierile lui Sadoveanu, Caragiale, Bratescu-Voinesti, de literatura semanatorista, dar mai ales de cea rusa, si în mod deosebit de Dostoievski si Turgheniev. Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. "Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec". Atractia exercitata de revolutii si fenomenul social a fost extrem de puternica asupra tânarului Patrascanu, chiar daca între timp tatal sau trecuse la liberali. "Daca privesc înapoi sa-mi refac mintal viata, înteleg ca a trebuit sa devin luptator, si înca de timpuriu". Episodul la care face aluzie Patrascanu se petrecuse la Bacau, la sfârsitul primului razboi mondial, când a asistat la manifestarile antisemite ale colegilor sai: "Am reactionat violent. Nu puteam accepta aceasta ticalosie care ne degrada pe toti". Încadrarea în miscarea muncitoreasca a avut loc în anul 1919 când se înscrie în P.S.D., aripa maximalista, si a fost grabita de evenimentele din 13 decembrie 1918 (manifestatia din Piata Palatului dispersata prin forta). În 1921 devine colaborator al ziarului Tineretul socialist. "În jurul acestei gazete tineresti s-au grupat primele cadre comuniste si de fapt s-a format P.C. legal, câteva luni mai târziu". Un an mai târziu îl regasim ca redactor al ziarului Socialistul, organul de presa al P.C. Tot în aceasta perioada, constient de importanta pregatirii profesionale, opteaza pentru continuarea studiilor în Germania, unde va obtine doctoratul în economie politica, filozofie si statistica. Ulterior va motiva plecare în Germania prin sintagma "un bun marxist trebuie sa cunoasca bine limba germana". Aici va intra în contact cu miscarea muncitoreasca, activând un an în P.M. German, adâncindu-si doctrina.Un alt moment rememorat cu placere este întâlnirea cu Lenin, în 1922, la prima sa calatorie în U.R.S.S., cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Cominternului.

"Închisorile mele" Sub sintagma "închisorile mele", Patrascanu aduce în atentia interlocutorului, si implicit a viitorilor cititori ai lucrarii lui Biberi, câteva amanunte despre detentia sa, mentionând în treacat închisorile prin care a trecut, fara a da amanunte despre motivul arestarii si durata detentiei. Pentru elucidarea acestor aspecte, am apelat la lucrarea Laviniei Betea, Moartea unui lider comunist. În 1924, o data cu intrarea în vigoare a "legii Mârzescu", prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o "jumatate de ora", pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui. Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 - participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 - membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc. În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi. O noua arestare survine în 1940, fiind internat în lagarul de la Miercurea Ciuc. În urma unei crize de ficat este mutat la Bucuresti si ulterior eliberat. Libertatea dureaza putin, pentru ca în februarie este din nou încarcerat si, la interventiile mamei sale, la noul director al Sigurantei, gen. Emanoil Leoveanu, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Poiana Tapului. La 2 ianuarie 1943, este internat în lagarul de la Târgu Jiu, de unde va fi readus la Poiana Tapului, unde îl regasim în perioada premergatoare lui 23 august 1944. Desemnat pentru negocierile de la Palat Esecul evident al Germaniei în campania din Est a determinat fortele politice din România sa încerce iesirea din razboi. Discutiile au fost purtate atât de reprezentantii guvernului Antonescu, cât si de persoane mandatate de opozitie. Prin intermediul lui Barbu Stirbey, aflat la Cairo pentru tratarea armistitiului, Aliatii sugereaza atragerea comunistilor la tratative, chiar daca este un partid aflat în ilegalitate si are o slaba reprezentare la nivelul populatiei. Întrebarea fireasca, ce apare în acest moment, este de ce a fost preferat Lucretiu Patrascanu, când el cazuse oarecum în dizgratia partidului din care facea parte (prin eliminarea din Comitetul Central) si nici nu îndeplinise vreodata functii de conducere în ierarhia partidului? Cornelui Coposu declara, dupa 1990, ca Lucretiu Patrascanu a fost desemnat de Novikov (ambasadorul U.R.S.S. la Cairo). Dintre comunistii care au activat în ilegalitate: Foris, Constantinescu-Iasi, Petre Iosif, C. Agiu, Patrascanu, sovieticii l-au preferat pe cel din urma (varianta Coposu). O alta ipoteza este cea conform careia, rudenia cu Octav Ulea (maestrul de ceremonii al palatului) si legaturile interpersonale l-ar fi propulsat la tratativele cu Maniu si Bratianu si i-ar fi deschis larg usile Palatului. De altfel este un lucru cunoscut, ca, în întreaga perioada interbelica, în posturile înalte s-au aflat cunoscuti de-ai familiei Patrascanu. Cea de-a treia ipoteza îl consemneaza pe Lucretiu Patrascanu ca ales al fortelor democratice, datorita calitatilor intelectuale si umane. O data cu sfârsitul anului 1943 încep întrevederile cu Maniu. Mijlocite de secretara sa, întâlnirile s-au petrecut, în marea lor majoritate, în locuinta din Dr. Marcovici nr. 9, la etajul al saselea, unde se afla apartamentul lui Corneliu Coposu, sau în strada Ion Ghica nr. 4, la etajul cinci, unde locuia Emil Ghilezan. Prima dintre ele s-a desfasurat la 28 noiembrie 1943, pâna la sfârsitul anului mai având loc înca doua, iar la începutul anului 1944 tot doua. Discutiile erau axate pe rasturnarea regimului Antonescu si reinstaurarea institutiilor democratice din România. La prima dintre ele, "Dl. Maniu a voit sa stie - declara Nicolae Penescu, în 1953 (în timpul anchetarii lui Lucretiu Patrascanu) de ce forte dispune P.C.R., în special în capitala, la care dl. Patrascanu a raspuns vag, evitând precizatiuni. Maniu a pus ca conditiune a colaborarii cu P.C.R. o declaratie în favoarea Basarabiei. Dl. Patrascanu nu a acceptat aceasta conditiune. Atunci dl. Maniu a cerut ca cel putin P.C.R. sa intervina pe lânga P.C. al U.R.S.S. în favoarea Basarabiei (...) De aceea conversatiunea nu a avut rezultat". Urmatoarele întruniri au intrat pe un fagas normal, Partidul Comunist clarificându-si pozitia fata de monarhie si institutiile democratice ale României. "Dl. Patrascanu a asigurat ca, desi principial, P.C. pastreaza o atitudine republicana socoteste problema monarhie sau republica, o chestiune neactuala, iar în cazul în care regele va actiona pentru scoaterea României din razboiul lui Hitler, P.C., prin C.C., întelege sa-l sprijine cu toata vigoarea". Propus sa conduca noul guvern democratic, Maniu refuza În ceea ce priveste legatura cu Palatul, Ioan Mocsony-Styrcea, maresal al Palatului, povesteste ca prima întâlnire a lui Lucretiu Patrascanu cu Regele a avut loc în aprilie 1944, la ferma din Pantelimon a colonelului Ulea, iar discutiile s-au axat în jurul constituirii F.N.D. În toata aceasta perioada, omul de legatura între Lucretiu Patrascanu si Palat a fost Mocsony-Stârcea. Legaturile cu P.S.D., cel de-al patrulea membru al B.N.D., au fost ca si inexistente pâna în 1943, însa, dupa semnarea conventiei B.N.D., Lucretiu Patrascanu i-a cerut lui Constantin Titel Petrescu o întrevedere în doi (prin intermediul lui B. Zilber) pentru a discuta atitudinea pe care trebuie s-o adopte fata de Maniu pentru a grabi deznodamântul. Ultima discutie dintre cei doi are loc în dupa-amiaza zilei de 23 august, acasa la Sabin Manuila, unde vor primi si vestea arestarii maresalului, în timp ce ultima întrevedere cu Maniu avusese loc cu putine zile înainte de 23 august, în scopul de a-l convinge pe acesta din urma sa accepte prezidarea unui guvern democratic, dupa înlaturarea lui Antonescu. La presiunile lui Lucretiu Patrascanu, Maniu avea sa remarce: "Draguta, eu nu sunt obisnuit sa lucreze cu revolverul la tâmpla". Patrascanu însa i-a raspuns: "Este revolverul constiintei si al datoriei, domnule Maniu". Efectul discutiei n-a fost cel scontat, Maniu legându-si raspunsul de consultarile cu Bratianu. Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi. Este si cazul lui Lucretiu Patrascanu, care publica, la 23 august 1945, în România Libera, un articol despre rolul lui în actul de la 23 august. "A existat o pregatire, si înca foarte intensa, cu o mobilizare de oameni si de forte, legata de mari primejdii (...) Pregatirile loviturii de la 23 august erau terminate înca de la sfârsitul lunii iunie. Se mai discuta formula politica si în gasirea ei întâmpinam rezistente (...) S-a luat hotarârea de a pregati proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din primul moment. Am pasit imediat la redactarea proclamatiei (...) Textul pe care-l pregatisem a fost acceptat în întregime, dupa o oarecare discutie". Trei întîlniri la Palat În pregatirea lui 23 august s-au tinut trei sedinte la Palat, sub presedintia Regelui. Problema spinoasa era cum sa intru la Palat, sustragându-ma nu numai pazei exterioare, ci si eventualilor spioni, recrutati de Ghestapo si de Siguranta, în chiar interiorul palatului". Este lesne de observat aparitia tendintei Partidului Comunist de a acapara actul de la 23 august si de a o transforma într-un bun propriu. Conform acestui articol, P.C. a fost principalul artizan al momentului 23 august, în timp ce Regele si celelalte forte democratice implicate au avut rol decorativ. Ar fi împotriva firii sa negam rolul lui Patrascanu în actul de la 23 august, dar de aici si pâna la a i se conferi rolul principal, si prin extensie Partidului Comunist, este o cale foarte lunga. Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a "Proclamatiei pentru Tara" si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L. Ca un ultim aspect, dar în nici un caz ca un element subsidiar, trebuie luata în calcul personalitatea lui Lucretiu Patrascanu. Intelectual fin, încrezator în dogmele marxiste, se impune în memoria generatiilor care i-au succedat ca o pata de culoare în cadrul Partidului Comunist. Sacrificarea lui de catre Dej, în 1954, când atât Stalin, cât si Beria, nu mai reprezentau nimic pentru Kremlin, ramâne un mare semn de întrebare. Toti cei care au trait momentul sau l-au studiat îndeaproape, considera asasinarea lui Patrascanu ca un act gratuit de care Dej se face (în principal) vinovat. Chiar si prietenii si sustinatorii lui Dej (cazul lui Maurer) considera asasinatul ca marea greseala politica a lui Dej. Cu toate acestea nu trebuie uitat faptul ca, pâna la arestare, Lucretiu Patrascanu s-a aflat în fruntea Ministerului de Justitie, de unde "a patronat" activitatea Tribunalului Poporului si a gestionat aplicarea legii criminalilor de razboi. Ba chiar mai mult de atât, cumnatul sau, avocatul Petre Pandrea, în lucrarea autobiografica Memoriile mandarinului valah, ni-l prezinta pe Lucretiu Patrascanu ca pe o persoana lipsita de vointa, condus în toate actiunile sale de Herta si Belu Zilber. Si peste toate aceste frânturi de amintire vine imaginea pe care Patrascanu a avut-o în ochii lui Corneliu Coposu: "Am fost prieteni" (Corneliu Coposu a fost anchetat si aruncat pentru 17 ani în temnitele comuniste, chiar în timpul în care Lucretiu Patrascanu era ministru la Justitie).

Iertarea

Iertarea este un atribut dumnezeiesc. Nu trebuie sa facem un efort ca sa ne dam seama de neputinta noastra de a ierta. Dar pe masura ce Ii facem loc lui Dumnezeu in fiinta noastra, primim si putere sa iertam. Iar cand Il punem pe Dumnezeu tot timpul in centrul atentiei noastre, atunci iertam orice fapta, fara a mai fi rugati.

Iertarea nu-i usoara, e chiar imposibila atunci cand omul ramane la puterile sale. Numai cine nu a iertat, poate spune ca este usor sa ierti. Pentru inceput, omul trebuie sa incerce sa nu urasca pe cel ce i-a gresit. Apoi trebuie sa aiba in vedere ca Mantuitorul S-a jertfit si pentru cel care i-a facut rau. Deci, daca Insusi Dumnezeu l-a iertat, de vreme ce a murit pentru el, atunci si noi suntem datori sa iertam daca dorim sa ajungem la asemanarea cu El. Iar lucrul de care nu trebuie sa uitam niciodata, este acela de a-I cere neincetat lui Dumnezeu putere de a ierta. De ce este important sa iertam? Pentru ca numai asa ne intarim in iubire. Cine nu iarta, nu iubeste. Si cine nu-si iubeste semenii, nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu. A ierta este semnul prezentei lui Dumnezeu in noi. Adevarata iertare este insotita de uitare. Parintele Nicolae Steinhardt spunea ca iertarea neinsotita de uitare nu inseamna nimic, e vorba goala, flecareala, amagire si masca a tinerii de minte a raului. Si in acest sens, amintea de parintele George Teodorescu care obisnuia sa le spuna enoriasilor: "Vin la mine barbati ori femei si graiesc: de iertat il iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le raspund: zici ca ierti, dar ca nu poti uita. Prea bine. Ti-ar placea insa, dupa ce te voi fi spovedit si-ti voi fi pus patrafirul pe cap si voi fi rostit: te iert si te dezleg, sa vezi ca sare Hristos de colo si-mi striga: l-oi fi iertand, Sfintia Ta, dar sa stii ca Eu unul nu-l uit. Aud?". Iertarea pacatelor noastre de catre Dumnezeu este conditionata de iertarea gresitilor nostri: "Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc" (Matei 6, 14). Iertand celor care ne gresesc, ne facem partasi de dragostea cu care Dumnezeu iubeste lumea. Din nefericire, de multe ori cand ne aflam cu fata catre Dumnezeu nu mai luam seama la ce rostim - ca Ii cerem sa ne ierte in masura in care noi am iertat: “Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6, 12). Iar alteori, dupa ce am cerut iertare, ne intoarcem catre semeni insotiti de uitare, nu mai tinem seama ca trebuie sa iertam pentru a o primi. Sau mai bine zis uitam ca noi facem inceputul iertarii noastre, ca noi suntem stapanii judecarii noastre: "Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe aproapele tau, te voi ierta si Eu!" Daca oamenii s-ar cerceta pe ei insisi ar putea vedea ca iarta foarte putin sau chiar deloc. Pierdem din vedere ca masura iubirii pentru cineva este masura iertarii pe care suntem in stare sa o facem pentru el. Un alt lucru pe care as dori sa-l scot in evidenta atunci cand vorbim de iertare, este ca indiferent de pacatul in care am cazut, sa ne ferim de credinta ca el intrece puterea de iertare a lui Dumnezeu. O astfel de credinta este pricina de deznadejde. Si ramanand in ea, ajungem sa ne asemanam cu Iuda, care a crezut ca Hristos nu este atat de bun ca sa-l ierte. Si stim cum a trecut la cele vesnice. In concluzie, va indemn sa nu mizati pe ceea ce promoveaza cultura moderna pentru refacerea relatiilor umane: negocierea, justitia etc. Traiti cu constiinta ca Dumnezeu, in nemasurata Sa dragoste, ne-a daruit puterea de a ierta. Iar cand simtiti ca nu mai aveti putere sa iertati, ganditi-va ca Dumnezeu a murit si pentru cel care v-a gresit. Adrian Cocosila www.crestinortodox.ro

Corina Martin Președinte ANAT – “Cel mai mare susţinător al meu este soţul meu”

Doamna Martin s-a născut în Constanţa. A absolvit, în 1990, Facultatea de Economia Serviciilor de Alimentație Publică și Turism din cadrul ASE, singura facultate de turism la vremea respectiva. În 1990, a fost primul angajat al agenției Nouvelles Frontieres – Simpaturism din Constanța, între 1992 și 1998 fiind director al acestei filiale. În 1998 înfiinteaza propria agentie de turism, Mistral Voyages, pe care o conduce și în prezent. Membru ANAT din 1998, Corina Martin este aleasa, în 2004, vicepreședinte al Consiliului Regional ANAT SE, iar în 2006, presedinte al ANAT SE. În 2007 a reușit să înființeze, cu succes, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral. Din 2007, este și trainer autorizat ANAT. Printre viitoarele proiecte se numără contribuția la dezvoltarea Litoralului românesc și implicarea în hotelarie, prin dezvoltarea unei structuri hoteliere în zona Bran – Moieciu. Interviu CORINA MARTIN Reporter: Ce v-a făcut să urmați o carieră în turism? Corina Martin: La 16-18 ani, oscilam între medicină și drept, însă mă atrăgeau profesiile în care relaţionarea cu oamenii era esenţială, pe lângă faptul că îmi imaginam că a descoperi lumea trebuie să fie cea mai mare realizare. Am ales, aproape inconștient, ASE-UL, şi am intrat între primii la singura grupă de Turism de la acea vreme, din întreaga ţară, o facultate considerată de elită în ASE, la acel moment. Am lucrat în perioada studenţiei, mai ales că ne obliga şi practica specifică facultăţii – şi în recepţie, şi în ghidărie, şi ca ospătar . În mod firesc, am început să înţeleg mai bine şi mai profund mediul în care lucrăm, şi am ajuns să îmi doresc să fac mai mult pentru acest domeniu. Îmi place mult ceea ce fac, domeniul nostru este extrem de bogat şi complex, relaţionezi şi comunici mult cu oamenii, şi asta îmi aduce nenumărate provocări şi împliniri deopotrivă. R: Cum v-ați cunoscut soțul? C.M.: Ne-am cunoscut într-un mod neobişnuit, într-o delegaţie în Japonia, cu ocazia înfrăţirii Constanței cu oraşul Yokohama. Japonia şi compania aeriană KLM, în zborul căreia ne-am cunoscut – au rămas şi acum într- un loc anume în sufletul nostru; După 11 ore de zbor, mi s-a spus ” Tu o să fii soţia mea , oriunde vei merge pe pământul ăsta …” Şi aşa a fost, deşi nu a fost nici simplu, şi nici obişnuit. R: Îl deranjează pe soțul dumneavoastră că sunteți mai cunoscută decît dînsul? C.M.: Nu, nu îl dreanjează, mai ales că mă susţine şi mă încurajează mereu în ceea ce fac . Condiţia esenţială pentru a avea succes nu este doar aceea de a avea anumite calităţi sau daruri din naştere . Cel mai important este că aceste calităţi să fie potenţate de mediul în care trăieşti, de cei lângă care trăieşti, de susţinerea şi încurajarea lor. Ceea ce ai în tine, nativ, poate fi reprimat sau dezvoltat, în funcţie de condiţiile în care trăieşti şi evoluezi. Ceea ce sunt eu astăzi i se datorează, în mare măsură, soţului meu – cel care este punctul meu de sprijin, cel care m-a modelat şi m-a format în modul complex în care gândesc astăzi. În ceea ce-l priveşte, însă, lui nu îi place să iasă în față, deşi este un excelent mediator, un comunicator abil şi convingător. Nu îi plac însă reflectoarele, ci strategia din spatele acestora. R: Cum vă împărțiți între afaceri și viața de familie? C.M.: Este foarte greu să conduci 3 organizaţii asociative ( cel mai puternic patronat din turism- ANAT, cea mai solidă asociaţie de promovare şi dezvoltare a turismului regionala – Litoral-Delta Dunării, dar şi o federaţie naţională – F.A.P.T ) . În toate aceste organizaţii Preşedintele lucrează benevol, nu există remuneraţie sau acoperirea cheltuielilor proprii. Şi pentru o asemenea muncă ai sau nu calităţi care să te ajute. Trebuie să fii acel gen de om, rar din păcate, care pune beneficiul comunităţii mai presus decât beneficiul şi interesele personale. Puţini aleg să muncească în folosul comunităţii, cei mai mulţi urmăresc doar conturile personale, cum poate că este şi firesc. Dincolo de activitatea major dedicată proiectelor comunităţii, conduc activitatea agenţiei de turism şi pe cea a hotelului deschis anul trecut în Moieciu. Familia mea ar avea mai multă nevoie de mine, este adevărat, însă acum este ceva mai uşor să le îmbin, pentru că toţi cei 3 copii învaţă în Anglia de anul trecut ( 2 băieţi de 10 şi 11 ani şi o fiică de 17 ani ) , şi “acasă” înseamnă numai eu şi soţul meu în acest moment, dincolo de vizitele periodice la copii. A fost mai greu însă în primii ani de viaţa ai copiiilor mei, când mama din mine a trebuit să fie mult mai prezentă . R.: Vă susține familia în ceea ce faceți? C.M.:Cel mai mare susţinător al meu este soţul meu, iar pentru copii a sosit vremea în care ei să înţeleagă de ce lipsesc mult din viaţa lor, pentru că mă văd des în presă sau în misiunile şi campanille de care mă ocup, şi asta începe să fie o explicaţie de care ei încep să fie şi mândri. Până acum un an -doi, însă, le era greu să accepte de ce mama lor nu îi duce la şcoală nu îi ia de la şcoală, şi ajunge greu la serbări şi şedinţe. Acum însă înţeleg că în viaţă nu primim nimic gratuit, şi că orice avem sau câştigăm, înseamnă muncă multă. De atfel, încercăm ca, prin exemplul meu şi al soţului, să îi învăţăm că trebuie să îţi asumi responsabilităţi . R.: Este greu să fii Președinte ANAT? C.M.: ANAT înseamnă un patronat, deci interesele a peste 850 de investori privaţi la nivel naţional, activi pe piaţa agenţiilor de turism. Este cel mai puternic patronat din turism în România, şi nu este uşor să coordonezi o activitate construită în 20 de ani de activitate, la un mod care să se vadă şi care să conteze. În plus, sunt foarte ambiţioasă şi ţin mult ca, la finalul mandatului meu, să se vadă ceea ce laşi în urmă. Important este, însă, să ştii să faci echipă, să aduni oameni şi idei în jurul tău, să ştii să atragi proiecte şi campanii, să îţi asumi că duci lucrurile înainte. Şi dacă reuşeşti să ai alături echipa şi să dezvolţi proiecte, nu este greu . R.: Ce veți face ca turismul românesc să fie pe primul loc în lume? C.M.:Este imposibil ca turismul românesc să ajungă vreodată pe primul loc în lume. Nu la asta aspiram, ci la un loc care să înceapă să crească vizibil, în preferinţele turiştilor străini, când vine vorba de a alege o destinaţie de vacanţă. Avem o ţară frumoasă şi dăruită de Dumnezeu cu un peisaj şi resurse bogate, pe care nu am ştiut să le dezvoltăm şi de care nu am reuşit să profităm. Este nedrept cum nesocotim ceea ce ni s-a oferit, şi sper să vină vremea în care să fim conştienţi că numai de noi depinde să schimbăm asta. Romanii s-au obişnuit, din păcate, să aştepte să li se dea ceva, de la cineva – să dea statul, să dea Guvernul, Primăria, Dumnezeu … Noi, însă, ce facem până atunci ?? Ar trebui să începem să ne suflecăm mânecile şi să ne apucăm de treabă . R.: Cu ce nouţați atrageți cliențîi anul acesta pe litoralul românesc? C.M.: Pregătim o deschidere de Sezon cu o nouă Parada a Litoralului, ca şi anul trecut, pentru că a fost foarte bine primită de turişti şi de constănţeni, chiar. Tarifele sezonului sunt mai mici chiar şi faţă de cele din anul trecut ( deja reduse ), lansăm în curând “ Litoralul pentru toţi ” şi ” Seniori pe Litoral ” – acesta fiind un program cu adevărat nou, dedicat vârstei a treia ; Efortul de a promova Litoralul exclusiv prin programele şi ofertele speciale ale agenţiilor ANAT, în parteneriat cu hotelierii de pe Litoral, trebuie conjugat cu efortul autorităţilor locale, care însă au bugete reduse major în acest an, ceea ce nu ne lasă speranţe în ceea ce priveşte evenimente şi festivaluri în această vară. Asociaţia Litoral va încerca să suplinească, din nou, aceste deficienţe – prin coagularea tuturor operatorilor din turismul local, alături de autorităţile locale şi alături de Minister, dacă se va dori promovarea Litoralului în acest an. Am creat foarte multe evenimente în ultimii 4 ani, de când am înfiinţat Asociaţia Litoral – Revelionul Turismului la Mare, Bursa Litoral, Balul Litoralului, Cu NATO pe Litoral, Parada Litoralului, am atras showuri aeriene, festivaluri de modă şi muzica, sportive, internaţionale sau naţionale – şi multe dintre acestea s-au făcut cu bugete foarte mici, dar cu foarte mult suflet şi ambiţie, pentru că, permanent, am dorit să arătăm că se poate ! Pregătim în acest moment un mega show aerian pentru iunie, la care dorim să atragem mulţi vizitatori, şi tot în capitolul noutăţi includem şi noi rute aeriene de pe aeroportul Constanța, care să deschidă Europa şi mai mult către Litoral şi Delta Dunării. Negociem cu o companie aeriană pentru a creşte şi mai mult traficul aerian către destinaţia noastră, aşa cum ne-am angajat la înfiinţarea Asociaţiei noastre . R.: Ce părere aveți despre declarățiile doamnei Udrea cu vedere la turismul românesc? C.M.:Am păreri diferite despre declaraţiile Doamnei Ministru, uneori pozitive, alteori mai rezervate . Uneori, dacă nu ai cunoştinţe suficiente faţă de o temă anume, acesta nefiind domeniul în care te-ai pregătit, poţi face şi declaraţii mai puţin inspirate. Ceea ce trebuie să apreciez,însă, este faptul că este cel mai vizibil ministru al turismului de mulţi ani încoace, şi asta se vede . Înainte nu se vorbea de turism mai deloc în România . Avem şi şansa, şi neşansa, uneori, că acum, de 2 ani încoace, să se vorbească atât de mult de turism pe toate canalele massmedia, şi în turism, credeţi-mă, publicitatea este bună oricând – şi cea pozitivă, şi cea negativă. Doamnei Udrea nu i-am dat nici o şansă la început, nu numai eu, ci majoritatea colegilor mei. Cu toate astea, trebuie să apreciez că a învăţat repede ce înseamnă aceasta industrie, şi apreciez disponibilitatea de a face multe într-un timp scurt, pentru turismul românesc. Deocamdată, însă, suntem departe de a vedea rezultatele, pentru că doi ani de ambiţie încă nu pot echivala cu 18 ani de absenţă a statutului din acest domeniu. Nu putem nega, însă, că este un ministru extrem de activ, şi acest lucru i se datorează . R.: Face ceva doamnă Ministru pentru a promova turismul în lume? C.M.:Doamna ministru face destul de multe faţă de predecesorii săi, mai multe decât au reuşit să facă oameni care au venit din industrie, chiar. Este adevărat că asta se datorează sprijinului politic major pe care îl are. Cu tot sprijinul politic, însă, puţini oameni ar avea capacitatea de a dori şi încerca, măcar, să schimbe atât de multe în urma lor . O apreciez, din acest punct de vedere. Are nevoie, însă, de o echipă solidă şi bine informată, care să o susţină în ceea ce doreşte şi poate să facă. R.: Un mesaj pentru cititotii InfoPress? C.M.:Le doresc să vă urmărească în continuare, aşa cum vă urmăresc şi eu …

Pelerinaje Israel: Tara Sfanta 04.09.2012

Pelerinaje Israel: Tara Sfanta 04.09.2012: TARA SFANTA SI PROMISA 5 Nopți/6 Zile – 4 septembrie   458$+ 355 € /pers                                                 ...

IZGONIREA DIN RAI

Totul a început cu muşcătura nefericită din fructul oprit. Tradiţia pune vina în cârca Evei care, sărmana, fiind mai firavă, trebuie să ducă mereu povara păcatului. Întotdeauna ponoasele unei greşeli le trage după sine cel slab, el fiind considerat responsabil de boacănele celui puternic. Nu vom şti niciodată cu precizie care a fost cel care nu şi-a înfrânat pofta de a muşca din mărul oprit. Ne rămâne doar mesajul biblic, nostalgia raiului şi prostul obicei de a trage la răspundere pe cel ce nu se poate apăra. Iar textul biblic îl retrăim iar şi iar, generaţie după generaţie, bărbaţi şi femei, bogaţi şi săraci, culţi sau analfabeţi, deştepţi sau adormiţi, buni ori răi, frumoşi sau nu prea. Fiecare generaţie de oameni îşi trăieşte propria sa izgonire din rai muşcând dintr-un fruct oprit, cu nume de fantasmă. Altfel, pământul ar fi fost gazdă bună pentru toată omenirea.

Noi, românii, am muşcat cu poftă din politică şi imediat ni s-a strepezit gura. De fiecare dată. Pentru că dacă prima îmbucătură ni s-a părut prea amară, am mai muşcat o dată din dorinţa de a ne drege gustul. Fără rezultatul scontat, desigur. A urmat foarte repede izgonirea din rai, care a început cu inflaţia, cu închiderea întreprinderilor, cu demolarea instituţiilor şi a culminat cu şomajul, neajunsurile de tot felul, creşterea aberantă a fiscalităţii, devalorizarea monedei naţionale şi celelalte pe care le cunoaştem atât de bine încât nu are rost să ne mai amărâm zilele pomenindu-le. Ne-am trezit izgoniţi de acasă, care încotro prin lume, sperând să redresăm o situaţie materială din ce în ce mai precară, mai alarmantă, mai insuportabilă. Nu s-a gândit nimeni că sacrificiul sau supliciul astfel acceptat, ca o ispăşire a păcatului de a crede în normalitate, va fi zadarnic. Pentru că acasă taxele şi impozitele nu au scăzut, ci dimpotrivă, pentru că banii câştigaţi cu trudă şi umilinţă în străinătate dispar precum apa în nisip acasă, incapabili să susţină un sistem sanitar bolnav, un sistem de învăţământ corigibil, o economie dusă din faliment în faliment, o administraţie a risipei, o clasă politică jalnică şi coruptă, ori câte altele pe care le vedem, dar nu le înţelegem, pentru simplul fapt că nu sunt de înţeles. Preţul plătit pentru greşeala naţională îl cunoaştem, îl simţim, îl suportăm. De la destrămarea familiei, la derapajele odraslelor, de la paragina gospodăriei la pirderea proprietăţilor, de la secătuirea ţării la compromiterea instituţiilor fundamentale într-un stat suveran, ducând toate, din rău în mai rău, la faliment naţional. O izgonire din rai prea costisitoare pentru cine doreşte să mai aibă un popor, o ţară, o casă, o familie. Dacă încă mai este cineva care nu înţelege unde am ajuns, trebuie să-i explicăm că locul românilor este acasă, unde să muncească, să producă, să-şi investească energia, inteligenţa şi bunul simţ în propriul stat. O societate se edifică pe temelia formată din economie, civilizaţie, proprietate şi spiritualitate, adică pe ceea ce tocmai se demolează acum. Vom reuşi oare să ne împotrivim izgonirii din rai refuzând să mai muşcăm cu naivitate din fructul oprit, ori nu va mai fi raiul? Casian Balabasciuc