Toamna.

Casian Balabasciuc

Toamna este un fel de sâmbătă a anului, este vremea la care omul, după ce îşi vede ogoarele culese şi goale, cămările rânduite şi pline, are răgazul să se simtă obosit şi să-şi dorească un dram de odihnă. Nici prea multă, ca să nu se nărăve ască la huzur şi lene, nici prea puţină, ca să-i renască vlaga mădularelor trudite de muncile de peste an. În bătătura casei, roadele agonisite cu bătăturile palmelor mărturisesc despre vrednicia gospodarilor şi sunt chezaşe îndestulării de peste iarnă. La munte mai ales, unde iernile sunt lungi şi aspre ca gerurile ce fac să trosnească în pădure copacii, e musai ca din gospodărie să nu lipsească hrana omului şi a vitelor sale. Fânarele pline şi stivele de lemne frumos aşezate sub peretele dinspre miazăzi, sacul cu mălai din cămară şi movila de barabule din beci sunt cele ce vor ţine piept mormanelor de zăpadă ce vor troieni drumuri şi poteci deopotrivă făcând anevoioasă orice încercare de aprovizionare. Apoi, dacă pe cuiele bătute rar în grinda cămării mai atârnă şi câteva bucăţi de slănină, groasă de două sau trei degete, nişte hartane afumate şi o funie sau două de usturoi, poate să vină şi mama iernii, că nu e pricină de spaimă. În putina din tinda curată adastă laptele acru adunat de cu vară. Sigur că gospodarul s-a obosit să pună în coşurile aninate şi câteva mere roşii sau galbene din pomii aflaţi neapărat în grădina din spatele casei. Şi a pitit bine într-o oală smălţuită mierea scoasă peste vară de la roiurile din stupii pântecoşi, ca nu cumva cine ştie ce spiriduş năzdrăvan să păcătuiască poftind pe ascuns la dulceaţa ei. Nu a uitat nici de sacii cu boabe pentru păsările de curte, care trebuie bine păziţi de cutezanţa chiţăitoarelor năvăliri nocturne şi ca urmare sunt straşnic păziţi de capcane fioroase, gata să prăpădească şoricimea nepoftită. Ei, dar nu numai astea sunt grijile omului gospodar, căci bune sunt toate şi rânduite cum se cade la locurile lor. Nu cercetaţi cu prea mare nedumerire damigeana din cel mai ferit ungher al cămării. Aceea pare inima gospodăriei, căci în ea, fie că e negru ca sângele închegat, fie că e auriu ca frunzele atinse de surâsul toamnei, vinul aşteaptă venirea sărbătorilor, fără habar la privirile jinduitoare ale stăpânului casei. Şi tot prin preajmă vor fi fost cele câteva sticle butucănoase umplute până la dop cu rachiu parfumat şi îmbietor, care au dispărut nu se ştie cum, ori ca să apară mai târziu din ascunzătoare pe mesele întinse la Crăciun, la Anul Nou sau la Bobotează, ori ca să nu mai fie găsite niciodată din cine ştie ce pricină bună de mirare. Iar dacă toate sunt aşa cum le-am zis, de acuma poate să vină şi iarna…