Statul e o curvă

STATUL E O CURVĂ: îi dai banii înainte şi, când te aştepţi să-ţi presteze serviciile pentru care ai plătit corect, conform târgului, te trezeşti că îţi trânteşte uşa în nas. Afirmaţia nu este a mea, ci a unui bolnav de cancer. Nu este singurul. Este doar unul dintre bolnavii de cancer care acuză statul de imoralitate, din moment ce i-a plătit taxele şi impozitele impuse, aşteptând să i se garanteze siguranţa stării de sănătate. Dar, când a început lupta cu boala, s-a trezit singur şi abandonat. Este STATUL TRĂDĂTOR cel care, deşi îi datora protecţie, a scos de pe piaţă multe citostatice, a eliminat medicamentele ieftine şi l-a făcut să trăiască neputinţa fizică de a-şi procura medicaţia de bază. Umilit, a înţeles că preţul medicamentelor e mai important decât preţul vieţii lui, pentru simplul motiv că el, biet bolnav, nu mai poate aduce beneficii în buzunarul statului; un stat care îl lucrează pe la spate, care e interesat să facă economii, şi nu are niciun interes ca el să trăiască mai bine. Sau măcar să trăiască! Şi asta, pentru că este un STAT MAFIOT, ce dezvoltă structuri paralele, folosind structurile statului clientelar. Boala şi spaima de moarte devin afaceri profitabile. Se închid spitale şi se deschid tot mai multe farmacii, unde se vând medicamente negociate la preţuri avantajoase pentru afacerişti. La mijloc, bolnavul de cancer. Viaţa lui e o afacere: afacerea LOR. Disperarea lui de a trăi satisface nevoia LOR de a trăi mai bine. Trăim într-un STAT CINIC, în care, la nevoia de grijă, sistemul medical răspunde cu dispreţ, batjocură şi umilinţă. În jurul cetăţeanului amărât, doborât de vestea cruntă, nu stau psihologi, care să-i spună cum să lupte cu cancerul, aşa cum se întâmplă în ţările în care 8 din 10 bolnavi îl înving. Un stat agresiv îl face să-şi transforme revolta într-o resemnare mioritică, ce îl plasează automat în rândul celor 8 din 10 care mor. Morfina ajută; devine ultimul prieten adevărat. Dar statul cinic îşi permite, cu indolenţă, să negocieze şi acest drept fundamental al omului de a se stinge în demnitate şi îi taie doza de morfină, lăsându-l pradă chinurilor, torturîndu-l ca în Evul Mediu. E un STAT DUŞMAN, care îi alungă din cetate pe cei care nu mai pot produce pentru el şi îi face să se simtă inutili şi vinovaţi pentru slăbiciunea de a se fi îmbolnăvit. „Vreau să fiu eutanasiată!” – cere public o pacientă disperată – „am obosit să trăiesc şi să mă lupt cu sistemul!” În războiul psihologic dintre bolnavul de cancer şi statul duşman, statul a mai făcut o victimă. Victorie! Ne stăpâneşte un STAT CRIMINAL, care acceptă amatorismul şi afacerismul în structurile de conducere ale sistemului de sănătate, permiţănd promovările pe criterii politice şi menţinîndu-i în funcţii de decizie pe cei care apără diverse interese financiare. Ei au drept de viaţă şi de moarte asupra noastră. A tuturor, căci numai când suntem tineri şi sănătoşi ni se pare că bătrâneţea, boala şi moartea sunt pentru alţii. Cancerul nu e numai pentru alţii! Şi bolnavul de cancer, cândva şi el tânăr şi sănătos, o ştie prea bine! De aceea, epuizat în lupta cu birocraţia şi cu MegaStatul român, nu mai găseşte putere să lupte şi cu boala şi se înregimentează resemnat pe lista celor 465.000 de decese anuale, cu strângerea de inimă că pe noi, ceilalţi, ne-a lăsat în urmă în grija unui STAT BOLNAV. Aurora Martin www.stelian-tanase.ro