Complexul de inferioritate este o boala a sufletului. Mai ales parintii trebuie sa cunoasca bine cauzele care provoaca sentimentul de inferioritate, pentru a impiedica imbolnavirea sufleteasca a copiilor lor, pentru care sunt responsabili vesnic.
Oamenii care sunt afectati de complexul de inferioritate sau de ceva similar sunt niste oameni nefericiti, care nu reusesc sa vada lumea intr-o lumina buna. Oriunde merg, atat acasa, cat si la serviciu sau in grupul de prieteni, ei creeaza probleme, nascand usor neintelegeri si conflicte. Desi mai ales aceste persoane sunt responsabile pentru problemele create, ele nu inteleg acest lucru si arunca responsabilitatea asupra celorlalti.
Nu exista vindecare de complexul de inferioritate fara Dumnezeu si fara impartasirea reala cu viata lui Hristos. Psihologii se chinuie sa-i elibereze pe pacientii lor de aceasta suferinta si, de cele mai multe ori, in final, nu ajung la nici un rezultat. Doar cand omul Il cunoaste si traieste in Hristos, toate lucrurile din viata lui se aseaza intr-o randuiala sanatoasa si odihnitoare.
Complexul de inferioritate: constientizat sau negat !
Dintre oamenii afectati de complexul de inferioritate, multi au constiinta propriului esec, suferind chiar toata viata de pe urma acestui lucru. Sentimentul ca sunt inutili si ca nimeni nu are nevoie de ei le sporeste si mai mult neincrederea in ei insisi, evitand astfel asumarea oricarei responsabilitati. Dezamagiti si permanent speriati de a nu suferi, acesti oameni evita cat pot de mult comunicarea deschisa cu ceilalti. Sentimentul de inferioritate ajunge sa-l imbolnaveasca atat de mult pe omul in care se strecoara, incat, chiar daca acela are multe calitati, ajunge sa nu le mai perceapa.
Cei care sunt afectati de acest complex, dar nu au constiinta esecului, sunt cu mult mai nefericiti decat cei dintai, deoarece nici macar nu isi dau seama de unde vine suferinta lor si care este, de fapt, greutatea care ii apasa zilnic. Dintre acestia, majoritatea ajung sa se revolte impotriva celor de langa ei, fie impotriva familiei, fie impotriva societatii, a politicienilor, a tinerilor etc.
De regula, cei care sunt afectati de complexul de inferioritate il traiesc intr-o forma de negare. Anumite rani sufletesti, petrecute mai ales in copilarie, care nu au fost vindecate, ci reprimate, fara a constientiza acest lucru, incep sa se faca simtite in prezent. Reprimarea oricarei suferinte duce, inevitabil, la neputinta de a-i mai constientiza prezenta si urmarile. Astfel, un trecut nevindecat va afecta intotdeauna prezentul, care, de cele mai multe ori, nu este vinovat pentru acuzele care i se aduc de catre cei care sufera.
Manifestarile celui care sufera de pe urma acestui complex nu sunt neaparat manifestari ale inferioritatii, ci tocmai opusul: fata de sine si fata de ceilalti se arata a fi activ si intreprinzator. Desi in adancul sau exista trauma inferioritatii, care il anihileaza, el afiseaza, de fapt, in mod inconstient, o atitudine exact opusa.
Un astfel de om poate munci neobosit, insa fara sa simta impliniea, pacea, satisfactia sau linistea dorita. Din contra, "ceva" il face necontenit sa doreasca si alte lucruri si sa caute sa le dobandeasca. Unul ca acesta este precum un om insetat care bea apa sarata: cu cat bea mai mult, cu atat ii este mai sete.
Solutiile aparente prelungesc starea de boala
Toate manifestarile neplacute ale unui om care sufera de pe urma complexului de inferioritate sunt cauzate de o serie de solutii inselatoare, care promit vindecarea, insa ii fac mai mult rau. Desi aceste "medicamentele" sunt cautate de cel in cauza, tocmai spre a scapa de suferinta sa interioara, ele nu fac decat sa-l epuizeze si mai mult, impingandu-l spre depresie si deznadejde.
Complexul de inferioritate se aseamana unei fiare viclene. Aceasta fiara fara de trup, din culcusul ei ascuns in adanc, revendica tot timpul cate ceva, in mod autoritar, iar omul care o gazduieste in sine, in chip inconstient, se straduieste sa implineasca tot ceea ce simte ca ar avea nevoie, pentru a dobandi pacea launtrica.
Intr-un cuvant, patimi precum mandria, parerea de sine, dorinta de afirmare, egoismul si judecata aspra a semenilor sunt semne exterioare ale unui sentiment interior de neputinta: complexul de inferioritate este cel care il face pe om neputincios.
Oamenii dificili sunt adevaratele victime
Cand avem de-a face cu astfel de oameni nu trebuie sa vedem la ei doar o atare manifestare si sa ramanem blocati in ea, ci trebuie sa incercam sa vedem omul mai in adanc, adica sa incercam, pe cat putem, sa-i gasim trauma, adica rana din suflet, si sa-l ajutam. In cele din urma, daca nu putem face altceva, cel putin sa il compatimim, adica sa impreuna-suferim cu el, ca intr-o suferinta comuna.
Oamenii cei mai vrednici de compasiune sunt tocmai acei oameni care sunt atat de respinsi de cei din jurul lor, incat nimeni nu mai are compasiune fata de ei. Acestia sunt cei mai vrednici de compatimit oameni, nu pentru virtutile lor, ci pentru boala care le mutileaza sufletul. Ei sunt victime ale unor traume pentru care doar Dumnezeu stie cine este vinovat.
Majoritatea traumelor care stau la baza complexului de inferioritate se dobandesc in copilarie, cand copilul este maxim de vulnerabil si nu are constiinta existentei acestei slabiciuni. Deci, de cele mai multe ori, altii sunt responsabili pentru existenta traumelor care ii macina pe cei de langa noi.
Un comportament intemeiat pe suferinta
Tendintele de dominare sunt incercari de a camufla complexul de inferioritate. Aproape fara exceptie, asa se justifica mania, tupeul, ridicarea tonului, concurenta si violenta. Cel in cauza face acest lucru fara inteleaga ce anume il motiveaza. Reactionand astfel, el simte ca se protejeaza, cand, de fapt, ascunde si mai mult vechile rani interioare.
Acestia sunt oamenii cei mai vrednici de compatimire, care au nevoie de multa intelegere si de o iubire jertfelnica sustinuta. Acesti oameni au nevoie ca noi sa nu ramanem blocati in aparente, sa nu luam seama la manifestarile lor, ci sa incercam sa le vedem rana si, in taina sau nu, sa gasim o modalitate de a-i vindeca.
Situatiile sensibile in care avem contact cu acesti oameni pot da nastere unor neintelegeri imense. Sunt acele situatii care, desi vizeaza lucruri minore, pot avea consecinte deosebit de grave. Astfel de scenarii au loc, mai intai, pentru ca acela este un om bolnav, iar mai apoi, pentru ca noi, cei de aproape, nu avem puterea de a intelege trauma aceluia si nu dorim sa intram mai in adancul sufletului sau. Astflel, cadem in capcana maniei lui, lasandu-ne atinsi de toate manifestari lui dificile.
Cu bunavointa, sa incercam !
Este nevoie de atentie, de multa intelegere, de rabdare si de o dragoste sincera. Deci, repet, sa nu cadem in capcana, din pricina manifestarilor sale exterioare, ci sa vedem care este, de fapt, cel ranit cu adevarat si sa-l ajutam pe cel in cauza. Altfel, daca nu avem intelepciune si discernamant, ramanem blocati in manifestarile exterioare pe care le afiseaza unii oameni si, astfel, ajungem noi insine bolnavi.
Daca suntem inclinati spre a-i judeca pe cei de langa noi, ne vedem obligati sa gasim cauza care ii face pe acestia sa se manifeste intr-un anumit mod. Dupa aceea, sa cautam a intra in comuniune cu ei, ca sa-i ajutam sa-si gaseasca rostul si sa se vindece. Daca nu facem acest lucru, nu suntem cu nimic mai buni decat preotul si levitul care au trecut pe langa cel cazut intre talhari, pe drumul ce cobora de la Ierusalim, la Ierihon.
Sunt bolnavi care necesita compatimire, grija si atentie indelungata. Pe acesti bolnavi suntem datori sa-i aducem la intelegerea problemelor pe care le au. Daca nu toti, cu siguranta multi dintre ei pot fi transformati, din madulare bolnave ale Bisericii lui Hristos, in madulare sanatoase, care sa lucreze cu ravna cele ale lui Dumnezeu. Daca ne punem inima pentru cel de langa noi, iar acesta tot nu intelege, atunci suntem curati inaintea lui Dumnezeu pentru sufletul sau.
Trezirea la realitate
Toti oamenii se folosesc de imaginatie, ceea ce este firesc, atata vreme cat imaginatia nu depaseste anumite limite. Ea este cea care, adesea, il motiveaza pe om spre o anumita actiune buna. Acest lucru devine insa riscand pentru cei care poarta in ei trauma complexului de inferioritate, unii ca acestia ajungand foarte usor la substituirea realitatii cu o lume imaginara. In astfel de cazuri, cand imaginatia se imbina prea strans cu realitatea, omul ajunge sa creada cu tarie lucruri dintre cele mai neadevarate, in pofida oricaror argumente si dovezi contrarii.
Odata cautand spre realitate, cel prins in mrejele crude ale acestui complex are nevoie si de curaj, pentru a recunoaste minciunile carora le-a slujit o oarecare vreme. Un astfel de om are nevoie de oameni care sa il ajute sa ia viata de la capat, indiferent de modul in care a trait pana atunci. Evident, doar Dumnezeu poate da putere unui om, spre a-l ridica pe un altul.
In final, ce facem ?
In orice situatie, esentiala este cunoasterea de sine, adica sinceritatea fiecaruia, mai intai cu el insusi, iar mai apoi cu cei de aproape ai sai. Este nevoie ca omul suferind de pe urma complexului de inferioritate sa inteleaga in ce realitate traieste si ce a patit exact. Este esential ca el sa inteleaga de ce are impresia ca reuseste orice lucru mai bine decat ceilalti, de ce traieste o stare de neliniste continua si de ce ajunge atat de usor la conflicte cu ceilalti.
Nici o vindecare sufleteasca nu este posibila pana ce bolnavul nu isi recunoaste lui insusi starea in care se afla. Ne cunoastem pe noi insine atat rugandu-ne lui Dumnezeu sa ne miluiasca, cat si citind si ascultand de oamenii deosebiti pe care El i-a randuit in viata noastra.
Complexul de inferioritate nu poate fi tamaduit pana cand nu este scos din inconstient si aruncat in vasul curatitor al constientului. Este dureros a retrai un lucru greu din trecut, insa ascunderea lui nu face decat sa prelungeasca starea de suferinta pe care acesta o genereaza.
Cel in cauza trebuie ajutat sa accepte si sa depaseasca evenimentele trecute care l-au traumatizat, precum si realitatile de care a fost privat. El are nevoie sa stie ca fiecare om are suferinta lui interioara, iar aceasta nu este printre cele mai mari, nici mai mult decat poate duce.
Numai cu ajutorul lui Dumnezeu poate retrai si depasi cineva experientele dureroase ascunse in subconstient. In definitiv, singura varianta de tamaduire este minunea lui Dumnezeu, de care nu multi se invrednicesc, tocmai datorita faptului ca nu accepta ajutorul celor de langa ei, prin care El lucreaza.
Dupa cunoasterea de sine, omul este dator sa aiba pretuire de sine si sa accepte in mod deplin lipsurile sale. Este esential ca omul sa stie cu adevarat ce a primit de la Dumnezeu si ce nu a primit. Sa-l ajutam sa descopere darurile cu care l-a inzestrat Dumnezeu, fiind convinsi ca acest lucru nu inseamna a-l indemna spre mandrie, ci a-i da incredere in sine. Trebuie ajutat sa pretuiasca ceea ce are, mai mult decat sa ravneasca spre ceea ce nu are.
Sunt vrednici de toata atentia si pretuirea cei care lupta cu traumele trecutului, pentru un prezent mai bun si pentru un viitor cu perspective vesnice. Cei a caror viata cunoaste numai perioade de liniste si bunastare pot cunoaste frumusetea si valoarea vietii mai greu decat cei care infrunta cu barbatie dificultatile si le biruiesc.
Inaintea lui Dumnezeu, toti suntem la fel, toti avem aceeasi valoare, precum intelegem din pilda cu oaia cea ratacita, de care, afland-o, s-a bucurat Stapanul ei mai mult decat de toate celelalte.
Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut !
Teodor Danalache
www.crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu