Persoane interesate

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Personalitate care a studiat in Campulung Moldovenesc


ANTONIE IORGOVAN

Antonie Iorgovan s-a născut la data de 9 august 1948, în satul Gornea din comuna Sicheviţa (judeţul Caraş-Severin). După ce a absolvit studiile elementare în satul natal şi două clase la Liceul Mixt Reşiţa, s-a înscris în anul 1964 ca elev la Liceul Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în anul 1966. Apoi, pentru încă un an a fost elev la Şcoala militară superioară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu" din Sibiu. Începând din anul 1970 a fost membru al Partidului Comunist Român (PCR). Între anii 1968-1972 a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, ale cărei cursuri le-a absolvit cu media 9,87 cu diplomă de merit, ca şef de promoţie la specializarea Drept public. În anul 1979 a obţinut titlul de Doctor în Drept al Universităţii Bucureşti cu teza de doctorat Răspunderea contravenţională. În anul 1982, a absolvit Seminarul "American Law and Legal Institutions" din Salzburg (Austria). Din anul 1972, Antonie Iorgovan este încadrat drept cadru didactic la Catedra de Drept Public a Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti. A urcat pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent universitar stagiar (1972-1975); asistent universitar titular la disciplinele: Drept constituţional, Drept administrativ, Drept financiar, Dreptul muncii (1975-1980); lector universitar la disciplina Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei (1981-1990); conferenţiar universitar la disciplina Drept administrativ, numit prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 6696/1993 (1990-1993). Din anul 1993, deţine funcţia de profesor universitar la aceeaşi universitate. Începând din anul 1995 este conducător la doctorat la disciplina Drept administrativ. Între anii 1995-1996 şi 2003-2004 a fost profesor invitat la Facultatea de Drept, Universitatea Paris 1 (Pantheon – Sorbonne). Din anul 1995 este preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Ştiinţe Administrative al României, cu sediul la Sibiu. În anul 1998 este ales ca rector al Universităţii Româno-Germane din Sibiu, din cadrul Fundaţiei Universitare pentru Integrare Europeană. A lucrat şi ca profesor titular al Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti. În paralel cu activitatea didactică, prof. Iorgovan a devenit din anul 1996 avocat pledant în Baroul Bucureşti, fiind coordonatorul Societăţii civile de avocaţi „Prof. Iorgovan şi Asociaţii”, cu sediul în Bucureşti. El a fost căsătorit cu Niculina Iorgovan, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu care a avut un fiu, George Antonie Iorgovan. Antonie Iorgovan a încetat din viaţă la data de 4 octombrie 2007, într-o clinică din Viena, în urma unei îndelungi suferinţe, ca urmare a unui stop cardiorespirator pe fondul unui cancer de pancreas, operat recidivat, cu metastaze. A fost înmormântat în Cimitirul Belu cu onoruri militare (deoarece era cavaler al Ordinului Naţional "Serviciul Credincios"), slujba funerară fiind oficiată de către episcopul-vicar patriarhal Vincenţiu Ploieşteanul.

Niciun comentariu: